Vremea fituicilor

Ieri, mi-au cazut ochii pe o tiparitura, sincer nici nu stiu cum sa o numesc, fiindca pana si fituica are mandria si perspectiva ei. Bucata asta de hartie, pentru care au mai omorat inutil un copac, zacea pe masa intr-o companie exagerat de selecta – Romania libera, Adevarul – precum stevardeza din bancul celebru al curvelor vorbitoare de limbi straine. O mizerie. La propriu. Si la figurat.

Tiparul, infect. Design? Layout? Vise, taica. Prima pagina, facuta la rigla, de un strungar, in cel mai fericit caz. Asta mi-a amintit de o poveste mai veche, de pe vremea cand lucram la cotidianul Observator, cand unul din patroni, nu-mi amintesc exact daca era Felix Stroe sau Ion Dumitrache, a intrat in biroul redactorului sef si i-a cerut intempestiv sa puna o rubrica de interviu pe prima pagina. „Specialistul” a luat o rigla si s-a pus pe masurat in timp ce explica asistentei lovite de apoplexie (reproduc din memorie): Uite, faceti un patrat, asaaaa, frumos, aici. Cam cat sa fie? Cam de 10 centimetri, asa, pe 10, da? Aveti colonatie? Lasa, draga, tu fa cum iti zic eu. Deci faceti asa frumos un patrat, si puneti acolo cate un interviu in fiecare zi, ati inteles?” In tot acest timp, respectivul desenase cu o carioca, pe prima pagina a editiei Observatorului din acea zi, un patrat de 10 pe 10.  Asistenta a clipit si a ingaimat inca nerevenindu-si din surpriza: In fiecare zi? „Da, a venit raspunsul. Sunt atatia oameni” Si… au fost, au tot fost…

Dar, am divagat. La locul de mare cinste al tristei bucati de hartie despre care va povestesc statea scris, cu un albastru spre bleu, o alegere absolut idioata, numele: Stirile de Constanta. Asa cum ma asteptam, pe pagina 2 citeai o stire despre Rosia Montana. In rest, multe patrate si dreptunghiuri cu reclame, putind de la o posta a mocangeli, mancand spatiu pe acolo, doar ca sa arate la lume ce de clienti s-au repezit sa-si asigure gloria si notorietatea cu ajutorul tipariturii respective.

Din pacate, e vremea unor astfel de fituici, poate pentru ca vine campania electorala si unii simt nevoia sa-si vada mutrele pe hartie, poate pentru ca orice bufon care are 5 lei prin buzunare si bulaneste o clubingista cu blog, crede ca poate sa-si faca un ziar, unde sa-si puna tiitoarea Redactor-Sef. Si-asa merge cu un picior prin santul de pe marginea soselei, exact asta ii mai trebuia presei locale, fituica.

Urmeaza, insa, o noua palma peste ceafa jurnalismului, alimentata (si) de progresul tehnologic. Mai nou, orice guvide care a strans patru alocatii si doua pensii de la tac’su mare, poate sa-si traga o televiziune. Ideea geniala de a investiga fenomenul i-a venit prietenului Cristian Hagi, asa ca va indemn sa urmariti Romania libera de saptamana aceasta, unde veti gasi un material pe acest subiect.