Piratul și Prințesa din Cimitirul maritim Sulina

Prolog. Noi, oamenii de pe uscat, avem o viziune extrem de romantica despre ce inseamna viata in Delta, unde nu gasesti internet la oricare colt si daca-l gasesti, nu garanteaza nimeni ca va merge struna. Acolo, la capatul Deltei, stapana e doar apa… 

Dupa cinci ore de drum lenes, pe puntea din pupa unei salupe batrane, in burta careia tusea alene motorul scuipand un suvoi alburiu de gaze, in lumina soarelui la un pas de scapatat, un castel de apa inalt, cu un cap mare si trup roscovan, starneste primul semn de entuziasm „Uite castelul de apa construit de Regina Maria”. Orasul semintiilor lumii, Sulina, se intinde pe ambele maluri ale bratului Dunarii care ii poarta numele. Se apropia seara, dar, in timp ce stomacul intins pana la nas adulmeca mirosul de peste prefacut in saramura, pofta de inedit sporea treptat si nabadaios de nerabdatoare, fiindca a doua zi urma sa vad si sa fotografiez un alt cimitir „viu” al Romaniei, Cimitirul maritim din Sulina.

La 20 de metri de intrarea in cimitir sta, acum nefolosit, Dricul orasului. Roxana, ghidul nostru cultural, ne povesteste ca pe caruta neagra, ornata cu ingeri si cruci, se odihneste, adeseori o pisica neagra, flocoasa cu ochi albastri si reci. Doar ca astazi, n-am avut noroc. Poate era plecata sa caute un calator spre taramul de dincolo.

Un sir de pietre funerare, cu capete rotunde, vegheaza peste timp langa mormintele mai multor marinari englezi, majoritatea foarte tineri, pana in 39 de ani. Cel mai tanar dintre ei avea doar 17 ani, cand nisipul Sulinei i-a oferit odihna vesnica.

La cativa pasi isi doarme somnul de veci mecanicul sef al vasului englezesc cu aburi KEPLER, Thomas Rutheford, mort la 36 de ani.

Langa marinari, la marginea cararii prafuite, care strabate cimitirul, doua pietre de mormant atrag imediat atentia, crucile mari de piatra, cioplite pentru a strabate timpul si a-si spune povestea fara odihna, vorbind in mutenia lor despre doi indragostiti care au murit inecati impreuna.

Printre valurile de maci si flori de camp de toate culorile, cararile cimitirului continua sa depene aduceri aminte despre lumea buna a vremii care si-a gasit locul de veci in cimitirul din Sulina, printre ei fiind  Ecaterina Moruzi, nepoata printului Sturza, dar si un print si o printesa greci, inmormantati unul langa celalat, straja standu-le doua monumente inalte si ascutite, la doi pasi de fetele aristocratice fiind ingropat un pirat, pe a carui piatra funerara este cioplit semnul had al meseriei: un cap de mort cu doua oase incrucisate. In apropiere, doua fetite de piatra amintesc de dragostea pe care si-o purtau candva, atat de adanca, incat fetita mai mare a sarit in fantana dupa sora ei mai mica, pentru a o salva de la inec. Au murit, insa, amandoua, iar oamenii le-au gasit imbratisate si le-au imortalizat intr-o strangere in brate eterna, spre stiinta veacurilor in care Dunarea se va scurge catre Marea cea Mare…