Marea Smiorcaiala de Paste

N-am inteles niciodata apetenta televiziunilor, in special, pentru lansarea unor asa-numite campanii umanitare, in fapt, prin conceptie si desfasurare, niste actiuni de imagine bazate pe sabloane uzate si fals-lacrimogene, in care sunt speculate problemele sociale ale unor oameni, indeobste de varsta a treia. sau, a altora, suferinzi, captusiti cu niste boli incurabile ori tratabile, dar la care sistemul social le intoarce spatele. Momentele in care se da startul unor astfel ca actiuni, pe care le consider de IMAGINE (accept cu relaxare injuraturile pe fata sau prin dos, asa cum le-am mai colectionat si altadata) sunt fixe: Craciunul si Pastele. Puzderie de materiale imi toaca nervii cu expresii de rumegus gen „sa aducem lumina in case”, „oameni loviti de soarta”, „invinsi de viata”, etc., Niciunul neuitand „sa sparga” si cateva caramizi in pieptul viguros al initiatorilor care „daruiesc”, „ajuta”, „sprijina”, cand, de fapt, milostenia (filantropia) presupune UMILINTA si DISCRETIE.

Asemenea campanii au ca finalitate mormane de trente, ceva electrocasnice si eventuale sume de bani livrate cu maxima audienta catre neferictii a caror saracie este intoarsa pe dos, a caror demnitate este calcata in picioare cu cinism in fotografii sau mici filmulete, a caror conditie umana este uitata undeva in planul 2 spre 3, spre deliciul morbid al audientei si fericirea departamentelor de marketing care bifeaza puncte de rating, tiraj sau trafic, functie de suportul pe care se deruleaza. Sunt chiar curios daca cineva s-a obosit sa cuantifice viata „ajutatilor” la cateva luni dupa incheierea Marilor Smiorcaieli. Oare cati dintre ei isi vor fi vandut cele primite pentru hrana sau bautura?

N-am inteles niciodata festivismul unui ajutor. Imi inspira mai degraba aroganta de a imprastia multimii de infometati cativa gologani pentru a primi, la schimb, slava publica si  osanalele multimii. Acolo unde este cazul, prefer discretia unui sprijin bazat pe o vorba pe care mi-a spus-o primul meu sef: „bai, vali, de unde iei, trebuie sa mai si dai”, sau in formularea pretioasa „a intoarce spre comunitate cate ceva din bogatia pe care ti-a oferit-o aceasta”. Cred ca, daca un post media simte dorinta de aplecare sociala, se poate incheia un parteneriat permanent cu una, zece, o suta de organizatii caritabile, care sa fie sustinute in proiectele lor, fara a intra cu bocancii in viata grea a unui om.

Totusi, cu exceptia nenorocului in viata, cine e cu adevarat responsabil de tragediile care exista sub ochii nostri? Cine raspunde de nederularea programelor medicale nationale care ucid in loc sa salveze vieti? Pe cand o campanie pentru fortarea unor responsabili ai STATULUI spre a-si face treaba pentru care i-au pus partidele prin scaunele lor caldute? Dar despre tratamentul la care este supusa majoritatea pensionarilor romani, recompensati cu 5-10 lei mizerabili, de reprezentantii unui STAT care refuza sa-si asume raspunderea pentru faptele comise de alta oranduire in numele lui, al STATULUI?

Nu doua oale cu fasole, un frigider si-un plic cu bani o sa faca lumea mai buna pentru cei nenorocosi. Probabil ca am putea sa o facem cu o LEGE mai buna a sponsorizarilor in educatie, sport, sanatate si caritate. Dar, nu credeti ca asta ar subtia „darurile” electorale din buzunarele jupanilor politici care stau, in majoritatea cazurilor, in spatele posturilor plangacioase…? Eu as propune o campanie pentru aceasta LEGE!