La capatul Uniunii Europene, pe cea mai tanara plaja romaneasca a Marii Negre, galerie foto

Nu sunt sezlonguri, nu sunt beach baruri, nu sunt mogaldani cu magaoaie pe patru roti, care sa-si oglindeasca muschii tatuati in ochii admirativi ai insotitoarelor. Doar grupuri de cormorani care isi intind lenesi aripile in soare, pozand, fara sa se arate prea impresionati de prezenta omului. Si liniste, multa liniste, intrerupta din timp in timp de sirenele gajaite ale vreunui vapor care saluta farul inalt, paznic luminos al celui mai estic punct al Uniunii Europene. Suntem pe plaja din jurul farului de la capatul barei Sulina, departe de strabunicul lui, construit de englezii si austriecii disparutei Comisii Fluviale a Dunarii.

Nisipul e atat de fin incat, daca stai nemiscat pe malul apei, unde sfarsesc valurile marii, in scurt timp incepi sa te scufunzi. In jur, miroase a salbaticie, mii de scoici albe, mari, zac rapuse pe tot cuprinsul, iar vantul fluiera usurel printre tufele verzi, cu frunze arogante, taioase, care instapanesc in apropiere. Intalnesti cochilii de melci care, din copilaria de constantean, ti-i amintesti ca populau si plajele din Mamaia. Simti ca aici, in jurul celei mai tinere plaje de pe litoralul romanesc al Marii Negre, e viata. Chiar daca omul arata ca si-a lasat o urma (vezi galeria foto), ca semn ca de sub mana lui a iesit minunea pe care te afli. Pantoful sta ingropat pe jumatate, jumulit de saratura apei, parca rusinat de postura de intrus.

Suntem pe cea mai tanara plaja a litoralului, dupa un drum lung pe apa, cu o nava care traieste intr-un alt ritm, departe de iuteala specifica marilor orase. Deasupra noastra, se inalta Farul, o constructie de 48 de metri, nevizitabila din punct de vedere turistic, dar in care reusim sa ne cataram, dupa o scurta discutie a insotitorilor nostri cu paznicii turnului luminos. Patruzeci si ceva de metri pe inaltime, urcati pe o scara de tabla, in spirala, in mijlocul careia se casca un put in burta caruia, candva, functiona un lift. Daca pana la inaltimea primilor 10-12 metri nu te deranjeaza o astfel de escalada, atunci cand intelegi ca ajungi pe la inaltimea unui bloc de 14 etaje urcand pe trepte de tabla, si cand ecourile tropaitului specific unui grup de oameni in ascensiune iti gandila intr-un anumit fel urechile, vederea unei scari de incendiu, cu o bara lipsa aproape de capatul de sus, pe care vei parcurge ultimii metri de urcus spre terasa inghesuita din varf, iti cam creste un nod in gat. De sus, insa, privelistea pare desprinsa dintr-un vis. Jos, cumplit de dedesubt, e palma de plaja plamadita in jurul fundatiei de piatra a farului, iar undeva in zare, fricos si insingurat, zace un vapor maritim, al carui timonier a ratat drumul cel bun si a nimerit pe un banc de nisip. Vopseaua inca straluceste pe trupul navei, semn ca nu e demult acolo. Imprejurul ei alearga berbecii albi de spuma, vegheati de pe coame subtiri de nisip de palcuri de cormorani si pescarusi mari, albi si grasi.

Timpul e prea scurt in asemenea locuri sau, poate, prea iute si, cu regret, trebuie sa pleci inapoi spre drumul de apa care te intoarce in locul cu sosele, cu pavele, cu televizor si alte obiecte, care iti par, acum, stranii, pangarind imaginea care se incapataneaza sa stea pe retina. Intre pasii rari, sovaielnici, observi cu zambet mic, mesajele pe care apa marii le-a aruncat pe cea mai tanara plaja romaneasca a Marii Negre, sticle goale, fara suluri misterioase inauntru. Doar cu etichete scrise in ruseste, din care intelegi VODKA si altele, cu stralucirea stinsa, pe care se mai poate citi BOURB…

Un material realizat cu sprijinul Administratiei Bazinale de Apa Dobrogea- Litoral.