Jurnal de pribegie, istorie unei vieti cu inima acasa si trupul in pribegie

Jurnal de pribegie nu e doar o carte. Este o bucata de realitate, decupata cu inima din istoria vietii unui om, care a traversat Dunarea ca pe o granita intre puscarie si libertate si redata contemporanilor de prietenul sau, cel care a ales sa indure puscariile stalinismului romanesc si urmarile unei origini “nesanatoase”.

Eugen Stefanescu, fugarul, s-a nascut la Barlad, pe 2 februarie 1925, intr-o familie de invatatori, Ion si Virginia. La scurt timp dupa nasterea sa, familia Stefanescu s-a stabilit in localitatea Nicolae Balcescu, judetul Constanta, Dobrogea avand la inceputul secolului trecut o nevoie acuta de invatatori, care au fost adusi din toate zonele tarii, caci scoala normala din Constanta fusese desfiintata in 1896.

Se inscrie la scoala primara din comuna Nicolae Balcescu, apoi urmeaza sectia umana a Liceului „Mircea cel Batran” din Constanta, unde il cunoaste pe George Cusa, care-i va deveni cel mai bun prieten timp de aproape 70 de ani, chiar daca vicisitudinile istoriei i-au despartit in anul 1948, primul urmand sa cunoasca calvarul pribegiei, iar celalalt calvarul detentiei. In 1944, Eugen Stefanescu este admis la Facultatea de silvicultura, iar George Cusa la Facultatea de filozofie, ambele din Bucuresti.

In octombrie 1948, imediat dupa arestarea prietenului sau, Eugen Stefanescu trece Dunarea inot in Iugoslavia lui Tito, insotit de doi colegi de facultate, Tiberiu Ionescu si Sandy Ionescu. De aici incepe incercatul si sinuosul drum de pribegie, trecand prin lagarele de munca si inchisorile titoiste, de unde reuseste sa evadeze dupa sapte luni, apoi prin lagarul din Trieste. Ajunge in Franta, unde isi reia visul de a deveni inginer silvic si urmeaza cursurile scolii Nationale de Ape si Paduri de la Nancy, iar in 1955 pleaca spre continentul nord-american, cu gandul la padurile nesfarsite ale Canadei, in care spera sa regaseasca un strop din padurile Bucovinei in care si-a petrecut o parte din vacantele copilariei. isi desavarseste studiile prin cursuri masterale si doctorale in Quebec si in California, muncind ca masurator de teren in domeniul forestier. Prin perseverenta si credinta nesfarsita in chemarea sa, devine profesor universitar, reprezentant al Canadei la Organizatia Natiunilor Unite si expert FAO din cadrul ONU, totalizand 35 de ani de activitate profesionala pe diferite meleaguri ale lumii, dintre care 26 numai in Africa.

Peste ani, in toamna lui 2002, in vila sa de vacanta din Marbella, ii incredinteaza aceluiasi George Cusa toate scrisorile si jurnalele sale stranse de-a lungul timpului: „iti dau in primire toata averea mea stransa de-a lungul celor 35 de ani pe cele trei continente, dintre care imi va ramane in suflet, fierbinte, Africa, acolo unde am invatat ca oamenii simpli sunt mai aproape de cele ceresti, mai buni si fara ascunzisuri”.

„Jurnal de pribegie” este o expresie a acestei traiectorii de exceptie, presarate cu momente adesea dramatice, ca moartea lui Paul Stefanescu, fiul sau, intr-un tragic accident la schi. George Cusa a selectat cele mai reprezentative file de jurnal si fragmente din scrisori, pe care le leaga intr-un fir epic si descriptiv emotionant, in care se regasesc nume de referinta ale culturii romanesti: Pamfil Seicaru, Nae Ionescu sau George Enescu, dar si nume ale multora dintre romanii fugiti “afara”, alungati de tavalugul bolsevic: Tiberiu Cunia, Traian Popescu, Emil Onaca, Misu Boian, soriciu si altii. 
 
La 85 de ani, dupa mai bine de un an de la moartea lui Eugen Stefanescu, George Cusa aduce la lumina tiparului jurnalul pribegiei prietenului sau, pe care l-a rescris retraindu-i clipa de clipa viata, surprinzand cele mai semnificative trairi, ganduri si sentimente pe care acesta le-a impartasit in siguratatile sale doar hartiei de scris.