Gunoiul de turta dulce, nici macar spaga nu-l ajunge

Ma gandeam sa scriu astazi despre Romania, tara care „ne iese”. Tara unde il dam dracu de salariu, daca ne iese si noua ceva, acolo, de-un pachet de tigari, de-o scoverga, de-o giugea. Salariul mai lasa-l deoparte, fiindca asa cum ii reprosa un nene patronului sau, bonurile de masa le da Statu’ ca sa aiba omul ce manca. D-aia s-a impantenit sa-ti faci copilul doctor, avocat, politist, vames, fiindca iese. Salariul e o spaga venita la sfarsitul lunii. Important este ce iese.

O stiti pe Giorgica? Fata s-a aranjat, lucreaza infirmiera la spital. Are un salariu de rahat, dar ii iese, domnule. Pleaca cu buzunarele de la halat pline, in fiecare seara. Asta e, daca fata a avut noroc si, sssst, a avut pe cineva, care i-a aranjat postul: unchi-su. Si ala, alt om facut. Mecanic la service. Pe vremea lu’ Ceasescu… cine venea acasa cu salamul de Sibiu, cu pachete de Kent, cu cafele? Ii iesea bine. Pai directoru’ de la spital era la degetul lui mic. Sa-l vezi cum se cocosa. Dar… mecanic bun. Om de cateva sute de lei pe zi. Chenzina, hahahaha, i-o dadea lu Giorgica, cand era mica, sa-si ia prajituri la cofetarie. Iesea, domnule. Mai iese si acum, dar nu chiar ca altadata. Si salariu, tot mic. Ca-ntotdeauna.

Da, voiam sa scriu despre faptul ca pot sa incarce astia vapoare de corupti, de spagari si sa-i deporteze in Antarctica si tot degeaba. Fiindca salariul in Romania e negociat la volumul de spaga. Patronul de carciuma le da chelnerilor 500 de lei fiindca stie ca „lasa, baa, ca va iese si daca nu va iese va descurcati voi cumva. Daca nu sunteti in stare sa va descurcati, inseamna ca sunteti prosti”. Candva, baietii cu televiziunea prin cablu aveau un salariu cam cat spaga pe o zi. Asta stiau si patronii, de aia le si dadeau salariul ala. Oricare nou angajat casca ochii si dadea sa protesteze, dar primea ghionturi din spate, printre maraituri „taci, ma, fraiere”. Dupa care intelegea ca avea voie sa faca spagi, sa pacaleasca , sa insele, sa se „descurce”.

O Romanie construita pe spaga, plocon, pesches. Si nu de ieri, nici de alaltaieri. Din vremea Fanarului, cand tronul Valahiei era cumparat cu bani grei la Stambul, de la Inalta Poarta, iar cumparatorul jupuia tot, ca sa-si scoata parleala. Asemanare cu achiztionarea postului de vames la Halmeu? Poate ca boala e si mai veche, din vremurile cand vamesii nu erau vamesi, ci hotarnici, iar postul de sef nu-l primea oricine, fiiindca …iesea.

Despre asta as fi vrut sa scriu, cand am trecut pe langa o gradinita din Tomis Nord, cred ca Gradinita 14, zisa si Casa de turta dulce. Fotografia pe care am facut-o este chiar langa acel gard de plasa ce inconjoara terenul de joaca al copiilor de la gradinita. O infectie. Dar vajnicilor angajati, despre care am auzit ca cer bani de la parinti pentru orice, bani negri, desigur, nu le pute nimic.