Despre cum era sa crap cu apa-n fata, fiindca nu eram in stare sa aleg intre calda si rece

Nu m-am gandit sa o consult pe Milena, numeroloaga, in privinta acestui 3 (trei) care ne urmareste mai toata viata. O ia din copilarie, fiindca povestile sunt pline de cele trei dorinte, cei trei fii de imparat, soacra cu trei nurori, trei crai de la rasarit si continua pana spre batranete, cand, la un pas de promisa viata vesnica de pe lumea ailalta, parca devenim mai sensibili si mai apropiati de Sfanta Treime. In fine, fiindca nu mi-am propus sa va plictisesc cu prea multa filozofie de marti, voi trece la cele trei lucruri care s-au intamplat ieri si care mi-au dezvaluit, fiecare, o perspectiva asupra societatii in care traim.

Inainte de toate, era sa crap. Da, i se poate intampla omului, oricat se crede el de viteaz. Dupa multe nopti de nesomn, de efort pentru punerea pe roate a micii organizatii care sa se implice in viata Constantei, sarituri peste mese si 4 cafele zdravene, undeva un pic dupa pranz, in drum spre casa, am simtit ca mi se intuneca ratiunea si mi se inmoaie genunchii. Eram in microbuz. Cu mintea tot mai incetosata, m-am impleticit spre usa si am baiguit soferului sa opreasca. Vazusem la cativa metri un magazin. Nu va descriu tot, doar va voi spune ca a fost un efort de vointa si o singura idee fixa asupra careia mi-am concentrat picul de luciditate pe care il mai aveam. Trebuie sa beau putina apa!, mi-am zis si am continuat sa merg spre magazin, clatinandu-ma serios. Inauntru, am cerut disperat un bidon cu apa fiindca mi-e rau. „3 lei” a raspuns vanzatoare holbandu-se la mine. „Nu conteaza, dati-mi apa” am zis eu, in timp ce simteam ca ma preling, in jos, pe vitrina. „Dorna sau Borsec?” continua tampita mica. „Apa, oricare!”. „Calda sau rece?”. Mi-a trecut atunci printre minte ca o sa mor de mana unei idioate. Agatat spamodic de marginea imperfect a vitrinei –  Multumesc romanilor care nu sunt in stare sa imbine masinariile precum nemtii! –  i-am suierat printre dinti „Apaaa!” Mi-a aratat, abia atunci, vitrina din spatele meu. In fine, am reusit sa beau cu inghitituri mici, gatuite, un bidon cu apa si incet, incet, sub aerul conditionat, am simtit cum se aprind neuronii, precum becurile dintr-un parc atunci cand viata devine romantica. Apoi i-am 2 lei.

Secundo. Poate v-ati intrebat la ce folosesc tasnitorile din centrul orasului Constanta, de pe Stefan cel Mare, din moment ce le lipseste tamburusul ala care face ca jetul de apa sa poata fi interceptat cu buzele. Trec peste faptul ca nu multora dintre noi le-ar fi dat prin cap sa apeleze la serviciile bietelor gheizere mecanice, dupa ce am vazut diversi jegosei sau oameni ai strazii spalandu-se cocotati/cracanati pe ele. Totusi? Ei bine, tasnitorile nu sunt vandalizate, sunt doar aranjate incat sa foloseasca perfect scopului, anume umplerea bidoanelor de 5 litri, ai caror proprietari sunt cei care locuiesc in cladirile dimprejur si care presupun ca au apa taiata de RAJA.  In felul asta au eludat vanzatoarea tampita si ne transmit noua plata facturilor, ca doar nu cred ca apa de la reteaua de tasnitori e act de caritate. Traiasca tasnitorile fara tamburus, prietenele comunitatii rome din piata Grivitei!

Terto. Un grup de domni de la Parchetul Democrat Local au emis o pozitie politica. Inca incerc sa ma dumiresc: daca sunt procurori de ce fac politica, daca sunt politicieni, de ce se ocupa cu procuratura. In fine, mi-am amintit de o chestie spusa de tata, referitoare la evolutia fostilor colegi de scoala din satul in care s-a nascut si a crescut: „Uite, asta e primarul, era tractorist, dar a intrat in politica. Noi am plecat la scoala, ne-am facut un drum in viata, el a ramas pe aici, cu tractorul, a dat din clanta si acum s-a ajuns”. Daca o vor ancheta cu atentie , probabil ca vor intelege si tovarasii de la Parchet.