Containerul lui Mazare, undita lui Ciorbea si o facere de bine

Odiseea cartierului de containere ce se va naste in Constanta a fost aprobata ieri de consilierii locali, cu ceva amendamente de bun simt, la care, impotriva obiceiului criticos care-mi zace la indemana, subscriu. Cum ar fi prezenta unui reprezentant al cultului musulman in comisia care va aproba dosarele „stramutatilor”, stiut fiind ca multi din saracii Constantei provin dintre „soldatii” lui Alah. Dar, semnele de intrebare ridicate de reprezentantii comunitatii au fost mai degraba tehnice decat vizionare (fac o paranteza pentru a zambi la o zicere de ieri, citez „am fost pusi aici sa conducem orasul”, care mi se pare un pic eronata, din moment ce cred ca au fost alesi acolo ca sa SERVEASCA si conduca orasul, o nuanta, mi se pare mie, importanta).

Spuneam ca amendamentele au fost legate mai degraba de aspectele tehnice, decat de cele de viziune. E drept ca un regulament de ordine interioara ar putea preveni in mare masura distrugerea caselor-container de catre locatarii lor si transformarea asezamantului intr-un focar de infectie, dar lacuna cea mare mi se pare alta. Una la care nici primarul nu mi-a putut raspunde. Fiindca efortul comunitatii de a rezolva o problema imediata, trebuie completat cu programe educationale si de integrare in munca. Asa cum spunea Ciorbea candva, oamenilor le putem oferi astazi, maine si poimaine un peste, insa in aceste trei zile simbolice trebuie sa le punem in maini unditele. Sa-i ajutam sa-si recroiasca un alt drum in viata. Unii vor reusi, altii nu, insa a nu face nimic nu inseamna decat a crea o masa de asistati fara orizont. De oameni care au supravietuit cu ziua, muncind pe ici, pe colo, cersind, facand mici jonglerii (furtisaguri oarecum nevinovate) ca sa subziste. Mila publica are limitele ei ascunse, iar cand societatea e saraca, limitele sunt mai aproape ca oricand.

Sunt de acord ca aceste containere par sa rezolve simultan mai multe chestiuni (eliberarea cladirilor din Peninsula pentru renovarea lor, de ex.) si ca un regulament va controla oarecum masa de „azilanti”, dar ce va face administratia locala atunci cand copiii acestora, invatati sa supravietuiasca in baza altor reguli de viata, le vor smulge vecinilor de cartier covrigul din mana, le vor lua mingea, se vor instapani galagiosi in locurile de joaca, in dauna celor deja prezenti? La ce gradinite si scoli vor inghesui brusc cateva sute, una-doua-trei, de scolari si prescolari, in conditiile in care respectivele institutii din zona sunt arhipline, in urma comasarilor si permutarilor ordonate de guvernul cel debil?

Cand l-am chestionat cu buna credinta pe primarul Mazare referitor la astfel de programe educationale si de integrare in munca, acesta mi-a parut o clipa descumpanit. Apoi mi-a raspuns ca treaba lui este sa le dea o casa. Mai departe sa se descurce Boc cu ministerele lui. Dar, Boc e departe, iar noi suntem aici. Deci?

Poate ar fi relevanta povestea unei faceri de bine, reamintita acum vreo doua saptamani de liberalul Jean Tucan. Imi relata respectivul domn cum, in ultima campanie electorala, s-a invrednicit la o fapta crestineasca si a cautat o locuinta pentru o familie de oameni saraci. Suna cunoscut pana aici? Sa continuam. In mod norocos, s-a gasit o doamna care a pus la dispozitie o casa dintr-un sat constantean, proaspat renovata, mobilata, utilata, cu o curte generoasa si o gradina deja cultivata. Familia respectiva n-a avut altceva de facut decat de a se muta acolo. Barbatului i s-a gasit si o slujba in sat, ca sa aiba din ce isi hrani gurile de acasa. Dupa o luna si ceva, femeia a sunat disperata la facatorul de bine si l-a chemat pentru a-i arata urmarile faptei lor. Casa era distrusa, copiii furasera de pe la vecini orice se putea fura, barbatul nu lucrase decat patru-cinci zile. Campania de bine nu numai ca nu reusise, dar a inegrit si vietile altora.

Eu cred ca pana la Boc, primarul si consilierii sai, alesi acolo ca sa SERVEASCA si conduca aceasta comunitate, ar putea cere implicarea mormanului de fundatii si asociatii non-profit din Constanta, care ori toaca bani publici, ori varsa lacrimi pentru tari indepartate ori ard gazul de pomana si care, alaturi de Biserica, ar putea sa dezolte programele de care am facut pomenire. Iar pe Boc, sa-l lasam pe mana istoriei, care stie sa judece mai bine si mai crud decat noi toti. Oricum, curand, va fi istorie, dar cator dintre noi le mai pasa de el…