Ultima zi de nervi, intaia dupa-amiaza de dispret

Demersul televiziunilor de stiri, din ultimele doua-trei saptamani, de a ne reaminti minciunile electorale sforaite cu patos pe la microfoanele mitingurilor de partid sau la cele ale dezbaterilor gazduite de platourile pazite de camerele de luat vederi, sunt binevenite. Daca aceste televiziuni s-ar fi nascut mai devreme, pe langa manglelile debitate de Boc si partenerii sai, ne-am fi reamintit cu la fel de putina placere de predecesorii sai in ale minciunii ridicate la rang de promisiune politica. Din pacate, pentru actualul premier si partidul sau, memoria electronica nu a inghitit la acelasi nivel matrapazlacurile verbale ale inaintasilor contemporani. Sau, poate, din fericire, fiindca in memoria-mi, care cred ca functioneaza inca bine, nu-mi amintesc sa fi fost la fel de gogonate.

Chiar si asa, simt un soi de iluminare. Aprinderea becului asta ascuns printre neuroni s-a produs in ziua in care un domn deputat de prin judetul Constanta, fost primar, aflat la primul sau mandat, trasnea furios in partidele de la opozitie, cu osebire in trandafirii pesedisti, infierand cu aplomb faptele urmasului sau in scaunul de primar, intamplator apartinator al partidului rosu. PSD a facut cutare lucru, PSD a risipit ailalta, PSD a mintit nu-stiu-ce… se revarsa fara incetare peste masa, iar mie imi venea a zambi. Fiindca acest domn, mi-a aratat, inca o data, de ce, in loc de dreptul de vot, tot mai multi romani uzeaza de dreptul la dispret. Simplu. Respectivul a fost taranist convins, dupa care s-a transformat intr-un pesedist notoriu, dar si-a regasit dragostea alaturi de democrat-liberali. Ce saga, o, dar ce saga…

In acest timp, cetateanului i se cere consecventa, i se cere sa manance sandviciuri de paine cu paine, sa stranga cureaua, sa accepte fara cracnire orice idee a marilor conducatori, pe considerentul ca aia dinainte au fost rai, in timp ce astia sunt cei buni. Cetateanul, pasamite, trebuie sa asculte discursuri si sa cantareasca valoarea lor folosind ca unitate de masura sigla partidului, cand cel mai simplu procedeu este Altfel.

Tocmai acest Altfel m-a luminat. Daca pana mai ieri, reactionam la discursuri politice, ma enervam sau ma bucuram, ma amuzam sau ma incruntam, deci consumam ceva resurse cerebrale, deputatul amintit mi-a provocat declicul pe solutia corecta. A promis candidatul Cutare ca face aia, si aia, si aia? A facut? Bravo. Atunci, il voi avea in vedere in ziua cand ma voi invrednici de stampilat ceva. N-a facut? Mars de-aici! Nu ma intereseaza explicatiile, ca, stai asa, sa vezi ca aia sunt rai, sa vezi ca mi-a taiat cablul de la microfon, ca a venit tanti criza si mi-a furat banii, ca ne-am gandit, dar nu ne-a iesit… N-a facut ce a promis? Hai, pa, ca-mi respiri aerul degeaba pe-aici!

Pana la urma, poporul isi merita soarta de a se uita cum se taie pensii cu circularul, fiindca altadata s-a uitat in gura politicianului, in loc sa caste ochii imprejur.

Pentru cei care n-au mai pus de mult mana pe o carte, preferand Taraf TV sau, poate, OTV, le sugerez a se aseza in postura de cetatean cu drept de vot si a cauta sensul ultimelor sase versuri din «Luceafarul» lui Mihai Eminescu.

„- Ce-ti pasa tie, chip de lut,

Dac-oi fi eu sau altul?

Traind in cercul vostru stramt

Norocul va petrece,

Ci eu in lumea mea ma simt

Nemuritor si rece.“

Material publicat in cotidianul Jurnal de Constanta.