Sambetele lu’ Papu. Micul mare si micul mic

Am asteptat toata saptamana momentul asta! „Vrei mici?” ma intreaba tata, aratandu-mi farfuria pe care sfaraie tocatura noastra balcano-mioritica atat de populara. Inghit in sec, strangand din narile imbatate deja de aroma si socotesc cate zeci de minute vom sta la coada. Se merita, ca si cu laptele ala bun pe care il beau zilnic la Pate Bar. Stam 40 de minute asteptand si cand se intampla minunea si cartonul este deja gol si murdar de mustar tarat, eu ma aflu deja intr-o stare de prostatie vecina cu extazul. Asa de mari au fost micii astia, oftez in timp ce ma las cu coatele pe masa rece de tabla. imi imaginez cu placere ca atunci cand o sa cresc mare, de vreo 3 ori mai mare decat acum, la zece ani, o sa reusesc sa triplez si cantitatea de mici ingurgitata. Timpul asta trece insa al dracului de repede. Nici nu apuci sa termini scoala, sa te insori de vreo doua ori si sa faci niste…copii si ai devenit satul, fara sa mai mananci cu pofta de altadata. Merg pe strada printre terasele pline deja cu delicatese si nu ma atrage niciun meniu. Pot sa imi iau mici cati vreau, fara sa stau la coada si fara sa astept vreo zi a saptamanii pentru iesitul in oras. Am chiar si banii mei, atati cat sunt, asa ca nimic nu ma opreste. Dar mirosul nu mai este acelasi, micul nu mai sfaraie ca alatadata si nici nu mai arata asa cum il vedeam odata. Ma opresc totusi si comand! Il tarai prin mustar fara convingere, liniind cartonul matur si ordonat. Este mic si parca mi-e mila de el, dar ii respect menirea si il sacrific pe altarul unei bucatarii mioritice cu iz oriental, caruia cu toti ii suntem scalvi! Pe al doilea il dau cainelui care ma pandeste de zece minute, tupilat sub masa elegant impletita din rachita. Ma duc acasa si fiu-meu ala mare ma intampina vesel. „Mergem sambata la terasa aia cu cainele ciudat? Au aia niste mici mari si bunnnni!!!

Papu