La Pasajul Iosefini e nasol cand ploua bini

O doamna care lucreaza la sediul judetenei de partid a PDL mi-a atras atentia inaintea unei conferinte de presa ca scriem despre vorbele politicienilor, dar, iaca, nu ne luam de piept cu habarnam cine in legatura cu pasajul de la Gara Constanta. Dupa ceva vreme in care am uitat de tragerea asta de maneca, intr-o frumoasa zi de primavara, recte astazi, am avut neplacerea de a mirosi dragutul de pasaj.

Construit in vremea lui Ceausescu, si-a capatat repede porecla de Pasajul Iosefini, unde intri cu portofel si ochii senini si ti se intampla sa iesi fara si cu o vanataie la „binoclu”. Vremurile au cam trecut, n-am mai auzit ca faptele amintite sa se petreaca, dar ceva a ramas la fel, anume ca pute de-ti cade parul din nas. Nu pe tot parcursul pasajului, ci in capatul dinspre defunctul magazin Otellya, unde, din desteptaciunea magistrala a proiectantilor, se aduna tot noroiul carat de apa de ploaie din trei directii ca intr-un soi de galeata naturala, infunda scurgerile si inunda bucata de tunel. Cand zic ca se aduna noroiul, ei bine, intelegeti ca la o ploaie mai vanjoasa acolo se formeaza un ocean. Nivelul se poate observa foarte usor in imaginea unuia dintre pereti. Sa fie cam la o jumatate de metru de la pamant urma diluviului.

Doi muncitori cu care am dat nas in nas in timp ce fotografiam, indemnati de seriozitatea cu care tineam aparatul foto in mana, si-au spus parerea. „Pute, domnu’, pute. Si uite pana unde ajunge noroiul. E de la canalizari. De pe vremea lu’ Ceausescu tot asa e. Le desfunda pe naiba, d-aia e asa”.

Mai incolo, un politist comunitar trage discret cu ochiul. „Salut”, ii zic. „Buna ziua. Ce faceti?” zice el prudent. E un tanar cu o figura blajina. „Uite, il fotografiez” si arat spre pasaj. „Da. Le sparg copiii” se explica el privind spre lampi si imi explica despre niste copii bine bronzati, conlocuitori. „Le schimba aproape saptamanal, dar ce sa le faci la astia. N-ati vazut si panoul electric de la capatul celalalt? L-au distrus” „Dar, le fura sau ce?” il chestionez alene. „Nu. Le strica asa, de ai dracu’. Ce sa fure ca n-au ce…” imi zice clatinand din cap.

Oricum, dupa doua zile oarecum caldute, putoarea din tunel e semnificativa. O baltoaca inca mai rezista si se vad bucati de noroi uscat, semn ca doamna de la judeteana domocrat-liberala are de ce se plange. Banuiesc ca dupa o ploaie zdravana iti trebuie cizme de cauciuc pentru traversarea respectivei bucati de pasaj.