Cum am ajuns… dobitoc

In ultima vreme, am tot discutat cu diversi amici, si ei mici intreprinzatori, despre cum mai putem rezista in fata impozitelor si taxelor pe care statul ne pune sa i le platim, in conditiile in care abia mai reusim sa respiram. Fara sa ma plang, le explicam ca abia imi mai trag sufletul financiar, ca abia termin de platit un rand de taxe, impozite si facturi, ca la usa imi bat altele si altele si altele. Luna de luna, iar atunci cand sa zic hop!, am iesit din criza, mai apare o sacosa de plati de onorat. Majoritatea zambeau si imi faceau cu ochiul zicand “Amice, la negru. Esti dobitoc? Tu nu vezi ce fac ailalti? Lucreaza la negru. Cat crezi ca mai dureaza pana o sa dai faliment?” Dupa care radeau manzeste.

La astfel de sugestii subtile am reactionat, deseori, fara naiva uimire, oarecum nervos. Le-am replicat ca eu vreau sa cresc o mica afacere, ca vreau sa dezvolt si sa dorm linistit cu gandul ca m-am achitat onorabil de obligatiile pe care le presupune postura de mic intreprinzator. “si, crezi ca, daca o sa fii tu corect, o sa se ia cineva dupa tine? Ei lucreaza la negru, serviciile lor costa mai putin, tu pierzi clienti si ei castiga. si, cand vei avea un control, vei lua o amenda asa cum vor lua si ei, doar ca tu s-ar putea sa nu ai din ce s-o platesti, pe cand ei… Asta daca mai au firma, daca nu cumva lucreaza de acasa, din dormitor, in papuci si halat”.

Desi piata de media continua sa scada, am continuat sa cred ca singura cale corecta de a exista ca mic intreprinzator este aceea in care respecti cuvantul legii. Doar ca, de astazi, am inceput sa ma simt dobitoc, intradevar. inteleg ca suntem in criza, inteleg ca avem un guvern pus la colt si intepat cu baioneta de toti bugetarii, pot sa inteleg si ca e nevoie de un sacrificiu comun, national, dar sa nu-ti respecti cuvantul nu pot sa inteleg. in decembrie anul trecut, reprezentantii Finantelor cele mari, de la Bucuresti, au promis ca vor elimina impozitul minim de la 1 ianuarie. Apoi, prin martie anul asta s-au razgandit un pic si au anuntat ca se fac mari analize si ca se va elimina cu siguranta de la 1 iulie, anul asta. Ca ieri sa citesc stupefiat ca exista garantii sigure ca acest impozit sa fie „alungat”… anul viitor, dar, pana atunci, vom mai primi cadou cateva taxe in plus.

Si-atunci mi-am amintit de convorbirea dintre vanzatoarea unui magazin si patronul sau. Individa il intreba pe respectivul cat sa bata in casa de marcat. Oare ajung sapte sute de lei sau e prea mult?!. Adica, in ziua aia, totul se vanduse la negru-negru. Nimic, nici un bon. La sfarsitul zilei numarau malaiul si hotarau cat sa-i spuna statului ca au vandut. De aici trag concluzia ca si aia de la care iau marfa vand la negru, altfel cum s-ar putea justifica iesiri mici la intrari mari. Iar daca aia care le aduc marfa vand la negru, si aia care produc, produc la negru. Un lant nesfarsit de descurcareti care fac afaceri la negru.

In timpul asta, eu imi fac griji ca pe unele facturi am uitat sa trec delegatul si ora de emitere. Un dobitoc, ce sa mai zic…

Material publicat in editia de astazi a cotidianului Jurnal de Constanta.