Caut editor pentru volum de stenograme autobiografice

Ieri am avut o dupa-amiaza aproape comica. Ale dracului telefoane mobile, n-au zis nici miau, m-au lasat sa citesc atent stenogramele convorbirilor unor ziaristi cu patronul lor, sa ma uit peste blogurile lui Victor Ciutacu si Catalin Tolontan la postarile referitoare la povestea asta securistica a interceptarilor telefonice. Dupa ce mi-am luat portia de informare, soneriile au prins viata.

Ma suna un prieten, ardelean, nu de multa vreme mutat prin oras. „Omule, ajuta-ma, ca sunt intr-o belea. N-am loc de parcare si nu stiu pe cine sa intreb, unde sa ma duc. Tu ii stii pe aia de la Primarie. Da si tu un telefon, ajuta-ma sa-mi fac rost de un loc de parcare”. Printre randuri, se intelege ca, invartindu-te in lumea presei, TREBUIE sa cunosti pe CINEVA, nu? Mie insa nu-mi venea nici un raspuns pe buze. Cel putin, nu unul prea inteligent, fiindca in cap se rula scenariul unei stenograme, livrata la vreme pe piata, de vreun ascultac, trafic de influenta, chestii de genul uite cu ce se ocupa ziaristii astia. Cine ar crede ca vrei sa indrumi, cu buna credinta, un cetatean, care ti-e prieten? Zambeam, dar nu era zambetul meu.

Dupa un ceas-doua, pardalnicul mobil suna iarasi. Alta persoana. „Mai, ajuta-ma si pe mine. Am de refacut un bransament la apa. Nu stii pe cineva care m-ar putea ajuta, ca sa nu dureze luni de zile? Tu trebuie sa-i stii pe aia”.  Ha, ha, ha, rad neuronii in capul meu, care se inchipuie parte a unui Catalin Voicu de provincie, o caricatura a proaspat proclamat codos national.

Drace, nu stiu ce sa mai vorbesc la telefon.