Arta dialogului e mon-oloaga

Simt in jurul meu ca, din cauze care-mi scapa, suntem o majoritate inamorata de monoloage. Incepand cu cele ale inegalabilului Toma Caragiu si sfarsind cu cele ale lui Traian Basescu, scuzati-mi alaturarea ce pare destul de nepotrivita, ne lasam absorbiti de discursul unui om, care ne lasa, la randu-i, intr-o stare de prostatie adoratoare, lingandu-i, practic, ideile. Poate ca intre cei doi mentionati e o mare diferenta, pe unul adulandu-l peste douazeci de milioane de sufletele, in vreme ce al doilea a reusit sa adune doar pe sfert, suficient insa pentru a fi presedintele Romaniei.

Observati ca, in afara scenei politice, unde nu dialogheaza, ci se cearta, sindicate cu guvern, ministri cu ziaristi, senatori cu senatori si deputati cu deputati, oamenii obisnuiti au tendinta de a se lansa in tirade unidirectionale. Ne place sa ne auzim doar noi, cu ideile noastre, sa jubilam in forul intim, tinand discursuri in fata prietenilor sau a unor indivizi pe care ii cunoastem mai putin, in a doua ipostaza sustinerea monoloagelor avand si mai multa fervoare. Cu siguranta, in acest moment sunteti in stare sa va amintiti ca la graterele din curte, fiecare din cei invitati la masa incearca din rasputeri sa impuna propriul punct de vedere, sa ridice vocea, sa fie auzit peste ceilalti, sa fie el varful gramezii. Inflexibili, caci parerea altuia e, desigur mai proasta, n-are valentele indelung clocite de noi pe tronul de dupa amiaza, unde ne asezam in rastelul creierului productiile intelectuale rasfoind, un Hustler sau, dupa caz, o revista de moda.

Arta dialogului pare pierduta pentru romani, in schimb militantismul pentru propriile conceptii s-a exacerbat. Nu mai departe de alaltaieri, la sfarsitul unei emisiuni de televiziune, unde am participat din postura de ziarist – apropo, pute tara de analisti politici cu idei fixe, unde i-om fi gasit pe toti?, celalalt invitat i-a reprosat moderatoarei ca e probasista. Doar pentru ca aceasta si-a exprimat indoiala fata de o idee din discutie, punand in oglinda pensionarul sarac si salariatul si mai sarac. “Domnu’ este realist” s-a pronuntat colegul de platou aratand catre mine, de unde am tras concluzia ca nu s-a simtit contrazis, dar nici aplaudat, in urma expunerilor sustinute.

Polemica, vedeti dumneavoastra, s-a transformat intr-o biata lupta care pe care, in urma ei cineva trebuind a fi neaparat castigator, aplaudat si recunoscut ca posesor al adevarului suprem, de necontestat. Dialogul, si el, s-a transformat intr-o suma de monoloage, in care cel care tipa mai tare, care jigneste mai mult, care are scaunul mai inalt, va capata statutul de Monolog Suprem si va triumfa. Acesta este doar unul dintre motivele pentru care, atunci cand se striga “Dictatorul” cu trimitere la Basescu, ma gandesc serios ca n-am fost in stare, inca, sa ne lepadam de mentalitatea placuta a oii dependente de pastorul atoatestiutor si cautam mereu alt tatuc, unul mai bun. Cel mai bun.

Democratia inseamna dialog. Pana cand vom invata asta, ne vom racni monoloagele unii in urechile celorlalti, uitand ca violenta, fie ea si verbala, este ultimul refugiu al incompetentilor.

Material publicat in editia de astazi a cotidianului Jurnal de Constanta.