Pranz cu lipoveni la Ghindaresti

Soare. Liniste. Apa Dunarii clipoceste lenes pe sub salcii. Telefoanele mobile sunt moarte.

Intr-o oala mare fierb bucati de crap, alaturi de feliile unor legume de gradina, straine de neamurile lor de hypermarket. La cativa metri incep sa sfaraie un batalion de scrumbii crestate la milimetru. Iti pocnesc urechile de atata liniste. Si, e cald, spre zapuseala. Sub foisor e un strop de racoare. Doar un strop, cat sa le placa si unor tantari destul de mari si ciudat de lenesi, care zboara atat de in reluare, incat nici nu e nevoie sa-i plesnesti nervos. Ajunge doar sa-i prinzi usor si sa-i indrepti in alta directie. Ei revin, la fel de lenevosi si iar ii alungi cu blandete, pana cand isi gasesc victima in calul care paste netulburat la o oarecare distanta.

Undeva, la vreo zece metri de foisorul unde stam ascunsi dimpreuna cu mesele taranesti de lemn si cu suratele banci, la fel de taranesti, doua vaci pasc smocuri de iarba. Ma apropii sa le fotografiez. Una dintre ele ma priveste uman, se apropie si ma adulmeca precum un caine curios, dupa care face doi-trei pasi inapoi si bate timid din copite. Plec. Ma sfideaza cu o privire de vaca si isi reia tunsul smocurilor de iarba.

Mananc si-mi place. Horpai din castronul cu ciorba, in timp ce un comesean imi spune pentru a treizecea oara in viata povestea cu apa de Dunare din care fac lipovenii borsul asta delicios. Nu-l intrerup. Poate ca i-as zice ceva, dar ar insemna sa ma opresc din inghitit. Il aprob maraind si continui sa clantan din bucatica de crapcean dulce, cu determinarea dulaului care a descoperit osul vietii lui.

Sorb cu nesat o tuica buna, cu gust de tuica. Rontai o scrumbie, folosind netulburat degetele, pe care mi le ling cat se poate de natural. Mi se pare foarte potrivit, aproape ca un gest de suprema recunoastere a maiestriei bucatarului care m-a convins sa manac pentru prima oara in viata dintr-un peste, care are un milion de oase gata sa se implante in gatlejul unui necunoscator de oras, pripasit din intamplare (invitatie) la malul fluviului.

Viata are deliciile ei.