Optiunea Antonescu

E clar, s-a stabilit ca alegerile prezidentiale se vor desfasura pe 22 noiembrie, cand poporul, scarbit sau nu, are liber la ales presedintele Romaniei prin vot direct.

Ca de obicei, nu actiunea propriu-zisa de a vota ar fi problema, ci oferta. Caci, pana acum il avem pe presedintele-jucator Basescu, care se tot da codana nehotarata, pe Mircea Geoana – peste care apasarea „prostanacului” e atat de vie, pe Antonescu – prezentat drept alternativa de comportament la Basescu si pe printul Duda – care a reusit sa se piarda in explicatii si turnee sterile. S-ar mai adauga chalenger-ul Oprescu – sanchi!, un alt ganditor pe sistemul Basescu, nehotarat, manca-l-ar mama pe el!, dar vorba lui Cristoiu, mai cultivat decat actualul presedinte.

Ca nuntas, care este hotarat sa bage plicul cu votul-dar in urna fericitului de se va insura cu Cotroceniul pe urmatorii cinci ani de zile, am stat cu un ochi de soacra pe cei cinci petitori ai rodului stampilei.

In dreptul lui Basescu s-au contabilizat gaozarii, tigancile imputite si nesfarsitele certuri cu oricine, oricand si pe orice tema. Apoi, cu regret constat ca a permis constituirea in juru-i a unui cor de tantici cu exprimari spurcate, de mahala, exact cum nu-i sta bine unui om de stat. Daca imi amintesc si de guvernul pe care l-a mosit si care ne-a transformat in taramul haosului absolut, imi vine a stramba din nas. E drept, va avea de partea lui un partid cu o organizare draconica. Sa zicem ca nu mi-ar mai placea sa-i prelungesc contractul de chirie la Cotroceni.

Domnul Geoana n-are gura spurcata, dar parca nici ouale nu le tine la el (eu cred ca-s tot la Nastase). Pe domnia-sa il vad adunand voturi pe sistemul binecunoscut al multimii de primari din partid care vor iesi cu biciul la drumul mare si vai de taranul/oraseanul aflat la mila pomenilor publice, care nu va stampila „cum trebuie”. Presimt ca Geoana nu se bazeaza pe partid, ci este prizonierul acestuia si un presedinte prizonier in locul unuia jucator nu mi se pare vreo alternativa prea vesela.

Duda ar fi fost o … duda. Doar ca si-a cam pierdut suflul inainte de a convinge. Are cateva argumente de pozitie, insa pe aceleasi considerente l-as putea prefera pe Oprescu.

Oprescu are carisma, are verb si pare genul de candidat care sa deranjeze pe orice contracandidat cu neafilierea politica. In fapt insa, mi se pare ca o candidatura din partea sa ar fi una mai degraba strategica, deoarece i-ar rupe picioarele fostului coleg Geoana si l-ar trimite in turul doi pe amicul liberal Antonescu, cel care l-a sprijinit la castigarea primariei capitalei. Ideea de a vota un iepure pentru succesul altcuiva nu-mi surade.

Am lasat optiunea Antonescu la sfarsit, caci in ultimele zile m-am tinut oleaca lipit de manifestarile liberale de la Mamaia, tocmai pentru a-l mirosi putin pe noul presedinte al PNL. Intocmai ca o baba chioara, m-am dat mai aproape, calauzit de instictul ancestral de a te baza pe rezultatele directe ale simturilor primare. Candidatul Antonescu nu m-a dat pe spate, recunosc fara rusine. Discursul sau e ales, dar n-are zvac. Prezenta este eleganta, dar lipseste ceva-ul ala care sa te convinga din prima ca merita sa i te alaturi. Poate e o chestie de „stomac”, dar incercarea de a demonstra cum e sa fii pe o pozitie neutra mi-a provocat mai mult o senzatie de ascultator de platitudini.

Langa optiunea Antonescu, am vazut insa un Tariceanu neasteptat de stralucitor, cu un discurs aplicat, lipsit de vulgaritati, insa extrem de critic si dur. Tariceanu a exprimat forta si ma intreb de doua zile incoace de ce nu este el candidatul. Cred ca i-ar fi taiat capul de douazeci de ori DNA sau presedintele Basescu in cazul in care ar fi „gresit” ceva. Tariceanu este singurul personaj politic care e perceput clar adversarul actualului „stapan” de la Cotroceni, in apropiata batalia in care va conta cine e cu marinarul si cine e impotriva lui.

As aplica la optiunea Antonescu, daca ar promite ca pune un Tariceanu premier, insa urmeaza alegerile prezidentiale si nu cele pentru premierul Romaniei.