Un subiect pierdut : Punctul 8 de la Timisoara

Dupa aproape douazeci de ani, lumea incepe sa uite. Ce poate sa mai insemne 17 decembrie pentru multi romani? Poate startul pentru ultima etapa a goanei nebune dupa cadouri. Poate startul in ultima etapa a goanei dupa ministere. Poate apropierea pensiei. Poate nimic.

Pentru Timisoara 17 decembrie inseamna ceva. E ziua unui drum lung pe care l-au deschis mii de muncitori si studenti. Ziua in care mamaliga s-a transformat in dinamita, in care tricolorul a fost gaurit si transformat in scut. Pentru multi dintre timisoreni acest scut n-a fost de ajuns. Ei sunt acum Eroi ai Revolutiei Romane. Oamenii astia s-ar rasuci in mormant daca ar vedea cine negociaza astazi impartirea Puterii.

Presedintele Traian Basescu. Asa cum a spus chiar domnia sa, un comunist batran. Caruia nu i s-a implinit, inca, speranta ca la proximele alegeri poporul sa nu mai aibe de ales intre doi comunisti.

Theodor Stolojan. Un inalt functionar de stat in vremurile ceausiste, care in ultimii doi ani ai dictaturii a ocupat functiile de director adjunct si director al Departamentului Relatii Valutare si Financiare Internationale si inspector general in Departamentul Venituri de Stat si Consultant in Ministerul de Finante.

Ion Iliescu. Chiar ca nu mai are nevoi de nici o prezentare.

Langa ei, multi altii. Pe care, in general, ii numim : Fosti.

Majoritatea ziarelor sunt preocupate de duelul surd din spatele usilor inchise, de nasterea unei coalitii pentru exercitarea puterii. Romantic incurabil, ma gandesc ca scenariul si eroii acestei povesti actuale ar fi putut fi altii, iar scena ar fi fost si altfel, daca ar fi existat Legea Lustratiei. Nutream si eu speranta ca viata ar fi putut arata altfel daca nu ar fi fost la butoane fostii si fii fostilor.

Poate ca ar fi bine sa nu uitam ce a insemnat 17 decembrie si sa ne reamintim Punctul 8 din Proclamatia de la Timisoara.

„8. Ca o consecinta a punctului anterior, propunem ca legea electorala sa interzica pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, al fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de Securitate. Prezenta lor in viata politica a tarii este principala sursa a tensiunilor si suspiciunilor care framanta as­tazi societatea romaneasca. Pana la sta­bili­za­­rea situatiei si reconcilierea nationala, ab­sen­ta lor din viata publica este absolut ne­ce­sa­ra. Cerem, de asemenea, ca in legea elec­to­rala sa se treaca un paragraf special care sa in­terzica fostilor activisti comunisti, can­di­da­­tura la functia de presedinte al tarii. Pre­se­din­tele Romaniei trebuie sa fie unul din­tre sim­­bolurile despartirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vina. stim cu totii in ce masura era conditionata viata individului, de la realizarea profesionala pana la primirea unei locuinte, de carnetul rosu si ce consecinte grave atragea predarea lui. Activistii au fost insa acei oameni care si-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist si a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a facut o asemenea alegere nu prezinta garantiile morale pe care trebuie sa le ofere un Presedinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei functii, dupa modelul multor tari civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Presedinte al Romaniei ar putea candida si personalitati marcante ale vietii culturale si stiintifice, fara o experienta politica deosebita. Tot in acest context, propunem ca prima legislatura sa fie de numai doi ani, timp necesar intaririi institutiilor democratice si clarificarii pozitiei ideologice a fiecaruia dintre multele partide aparute. De-abia atunci am putea face o alegere in cunostinta de cauza, cu cartile pe fata.”