Mici, moi si nedumerite

Guvernul a stabilit ca un candidat pentru Senat poate cheltui in campania electorala aproximativ 70.000 de euro, iar un doritor pentru deputatie se va multumi sa investeasca cel mult 50.000 de euro.

Crede cineva ca atat se va investi? Doar serviciile de consultanta costa un candidat cateva zeci de mii de euro, daramite panourile publicitare, aparitiile in ziare, afisele, multimea de materiale de propaganda, intrarea in emisiuni radio si de televiziune – Atentie CNA a anuntat ca pe posturile private, aparitiile vor fi pe bani! Exista vreun naiv in aceasta tara care crede ca o asemenea stipulare a Legii de finantare a partidelor politice si a campaniilor electorale va fi respectata de macar un singur candidat?

De la bun inceput campania electorala seamana cu bariera pe care o sar leii, o trec pe dedesubt sobolanii si in dreptul careia se opresc boii. Eu inca n-am vazut nici un bou intre oamenii politici, desi plavani sunt cu zecile. Aceasta prevedere a legii va fi ocolita bine-mersi. Mijloace sunt destule.

Va veti intreba cum? Ah, dar e destul de simplu. Ziarele se vor umple brusc, unele sunt deja, de reclame de la diverse firme care n-au nevoie de asta deloc. Apoi, in spatele contractelor de print, de unde ne vor zambi diversi candidati la fotoliul de parlamentar, vor fi anume firme private, ce nu vor fi deloc deranjate de faptul ca in loc sa-si promoveze produsele, vor achita zambetele unor politicieni. Alta metoda este aceea a unui discount ireal, pana la 70-80% din pretul de lista, urmand ca „malaiul” sa vina la sacosa sau pur si simplu sa vina pe cai aparent onorabile dupa trecerea alegerilor, indeobste de la dragutele firme de stat.

Sa nu uitam si una dintre caile batatorite, aceea a fundatiilor, care sustin financiar activitati electorale, editand, chipurile, ghiduri de informare pentru electoratul natang. Si inca multe, multe altele. O sa fie si multa media pretins independenta, in realitate politizata pana in maduva oaselor, care dupa 2-3 ani de trai la nivelul minim al subzistentei, explodeaza in tiraje ametitoare fix inaintea si in timpul campaniei electorale. Aceasta tactica presupune costuri foarte mici si se bazeaza pe perceptia omului care „a citit la gazeta” ce destept e candidatul X.

Si altele. Multe.

Acest tablou al perversiiunii, al minciunii, al degradarii, ma face sa ma intreb de ce nu s-a ales calea cea mai cinstita. Aceea a banului declarat. Poti sa bagi 10 milioane de euro? Atunci, baga-i, taticule, dar sa-i vedem de unde vin si pe ce s-au dus. N-ai decat 5.000 de euro? Sa fii sanatos, te bati cu ce ai!

Fiindca nu cred ca se vor repezi prea multi sa raspunda la asemenea intrebare (cred ca-i retorica, ce sa-i fac …) am sa raspund tot eu, cu o banuiala. In clipa cand care s-ar fi asezat pe masa adevaratele sume cheltuite in campaniile electorale, oamenii si-ar fi pus intrebarea legitima: De ce ar cheltui un om sute de mii de euro, pentru un salariu de cateva zeci de mii pe care il va castiga in rastimpul de patru ani de parlamentarism? Doar pentru glorie? Ma rog, ar putea fi cativa, nu exclud varianta.

D-aia cred ca niste organe ale statului ar avea destula treaba de facut. Insa, par sa se comporte ca organul din filmuletul oribil cu presupusa Ana Birchall: sunt mici, moi si nedumerite…