Fericirea – ne costa exact cat nu avem?

De data aceasta, nu am un subiect la zi, nu-mi dau pareri despre evenimentele care dau navala in casele noastre atunci cand deschidem televizorul. Mi-am propus sa fac o mica filosofie de viata, pe o tema pe care o vedem in fiecare zi cand ne privim in oglinda, anume umbra de nefericire din proprii ochi. Acea nemultumire neexacta, bezmetica si bolnav de insistenta, care acopera stralucirea trairii prezente.
Totul vine din dorinta de mai bine, mai mult, si imediat. Dorinta ce este buna pana la un punct, fiindca inseamna ambitia de a progresa; numai ca atunci cand este nedozata si combinata cu patima, devine nefericire.
O nefericire fara un nume anume, o neimplinire ce insumeaza tot ceea ce vrem si nu avem.

Femei si barbati, tanjim deopotriva dupa diferite lucruri, materiale de cele mai multe ori, dar nu numai: o pereche de pantofi supereleganti, o vacanta la Paris, o iubire ca-n filme, un job cu o functie importanta, glorie, stergerea ridurilor, o masina super-tare, etc etc etc.
Fara sa mai stim exact ce avem, nici nu ne dam seama cum visam cu ochii deschisi la ce nu avem. Si visam la o gramada de lucruri de care nici macar nu avem mare nevoie, si am vrea sa le avem pentru a ne face… prietenii sa-si muste mainile de ciuda, iar noi sa ne hranim fericiti cu invidia lor.
Am vrea sa le avem pentru ca si noi insine ne-am schimba parerea despre propria persoana, ne-am autoaprecia mai mult.

Si totusi, imaginati-va ca dorintele voastre cele mari se implinesc, dar nu aveti in preajma persoanele care va cunosc si trebuie sa joace rolul de spectatori la succesul care – sa zicem – v-a lovit brusc. Nu-i asa ca, daca nu ati avea cu cine sa impartiti bucuria, totul ar arata altfel?
(Parca Octavian Goga a spus ca cea mai covarsitoare povara e o bucurie neimpartasita).
Prin urmare, tot oamenii sunt mai importanti decat banii.
Dar, pretuim noi mai mult oamenii decat banii? “Retorica ieftina!” probabil ca spuneti. Si daca asa va vine sa ziceti, opriti-va, nu are rost sa cititi mai departe.

Totodata, ganditi-va cat de mult va bucurati pentru ceea ce aveti, si nu vorbesc aici numai de o casa, colectia de timbre, amintirile dintr-o vacanta de vis, ci si de familie, prieteni.
De multe ori, trebuie sa ne departam de ceva pentru a vedea mai bine ce este.
Ca atunci cand, dupa ce ati fost plecat mai mult timp, va intoarceti acasa si va bucurati sa revedeti lucrurile voastre. Pe unele dintre ele poate chiar le (re)descoperiti frumoase. Si asta pentru ca, atunci cand te uiti prea mult timp la ceva, ajungi la un moment dat sa nu-l mai vezi cu adevarat.
Pentru ca pe ochi ti s-a asezat umbra a ceea ce nu ai si-ti doresti.

Ma intreb daca nu cumva aceasta umbra a dorintei, ce ne tine intr-o anume masura nefericiti, nu este de fapt altceva – neputinta noastra de a suporta fericirea. Poate ca multi dintre noi sunt fericiti, dar nu stiu cum sa stea in loc si sa traiasca starea. Sa exprime starea. Sa cuprinda in fericirea asta si pe cel de alaturi.
Si atunci, apasati de toata tensiunea fericirii neeliberate, devenim nefericiti.