Constanța MERITĂ și un Muzeu al Satului Dobrogean. Și un Muzeu al Otomanismului sau, măcar, o secție importantă

Constanța MERITĂ și un Muzeu al Satului Dobrogean. Și un Muzeu al Otomanismului sau, măcar, o secție importantă privind cele peste cinci secole de influență și stăpânire otomană în Dobrogea. Să le luăm pe rând.

Constanța a avut, cumva, un Muzeul al Satului Dobrogean. Numele lui a fost Satul de Vacanță. A fost, fiindcă ceea ce poartă, astăzi, acest nume este doar o amintire schimonosită a ceea ce spunea, odinioară, povestea României. Așa cum Dobrogea, privită prin locuitorii săi după locul de naștere, este o Românie în miniatură. Noi toți suntem dobrogeni, dar istoria a vrut să devenim dobrogeni din părinți, bunici sau străbunici transilvăneni, moldoveni, olteni, munteni, bănățeni, maramureșeni șamd. Acel Sat de Vacanță a fost cel mai viu și mai inspirat Muzeu al Satului, fiindcă vizitatorii săi nu se bucurau doar de arhitectura țărănească specifică tuturor regiunilor din România, ci și de muzica și tradițiile populare, de costumele tradiționale , de extraordinarele delicii gastronomice din toate colțurile țării. Un univers mai complet al satului îmi este greu să cred că putea fi închipuit. Satul de Vacanță a fost distrus, însă, iar toate cele ce mai țin de tradițiile populare românești s-au ”refugiat” în spațiul minuscul al Muzeului de Artă Populară, într-un colț al MicroRezervației (o bătrână moară de vânt, mâncată de cari) și pe pajiștea Mănăstirii Dervent (o casă tradițională din Oltina salvată de Maria Magiru – femeia admirabilă care și-a dedicat viața recuperării memoriei Dobrogei și asamblată împreună cu vrednicul stareț al mănăstirii, Părintele Andrei).

Am auzit de la inși aparent specialiști că un astfel de Muzeu al Satului Dobrogean ar trebui așezat pe undeva prin colbul județului, pasămite ca să atragă vizitatori și să dezvolte zona respectivă. O idee stupidă. Să observăm cam cât de mulți vizitatori atrag muzeele răspindte prin județ, chiar și acela care este UNICAT în Europa, Muzeul de Artă din Topalu. Nu trebuie să fii nici foarte isteț, nici vreun mare specialist ca să înțelegi că un astfel de Muzeu trebuie să fie ori în proximitatea Constanței – de ex. în parcul proiectat de Primăria Constanța în vestul orașului sau lipit de Autostrada Soarelui, artera principală de sosire a turiștilor pe litoral, un mod facil de accesare și din partea locuitorilor municipiului Constanța, unde trăiește aproape jumătate din populația județului.

Însă, în primul rând, trebuie să existe dorința de a înființa un Muzeu al Satului Dobrogean. Ori, constat, cu un oarecare regret, dar nu surprins, că singurul om care a trăit cu acest vis, care a încercat, așa cum s-a priceput, să îl pună în mișcare, este Maria Magiru, fostul director al Muzeului de Artă Populară Constanța. Dacă liderii județului vor dori să apeleze la experiența, puterea uriașă de muncă pe care încă o are, pot să o facă oricând. Cred că ar trebui să o facă.

Un Muzeu al Otomanismului este firesc să existe în Constanța. Dobrogea a fost casă pentru comunități mari de turci, înainte de a deveni provincie a Imperiului Otoman pentru aproape patru secole și jumătate. Apoi a devenit a doua casă pentru tătari. Tot în timpul Imperiului Otoman. Nu pricep de ce ignorăm 450 de ani din istorie. Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța avea, cred, o jumătate de vitrină dedicată perioadei otomane – pătrată, cu latura de 50 de centimetri – înainte de a se închide pentru renovare. Ce va fi după, vom mai vedea când se vor fi terminat lucrările, o chestiune care îmi dă fiori reci pe șira spinării când văd ce soartă are Stadionul, transformat într-o tarla sinistră și-atât…