Superba poveste a stațiunii MAMAIA, iubită și de Casa regală a României și de comuniști

Povestea începe în primii ani ai secolului XX, în urma extinderii portului Constanţa, când s-a căutat o locaţie nouă pentru ceea ce se numeau în acea epocă „băile de mare”. Întrucât faleza în zona actualelor staţiuni de la sud de portul Constanţa era foarte înaltă, iar plajele foarte mici ca dimensiuni, având un nisip slab calitativ, s-a preferat ca noua staţiune să fie amenajată la 5 kilometri în nordul oraşului, pe limba de pământ ce desparte Marea Neagră de lacul Siutghiol.

În anii 90, una dintre plajele preferate ale tinerilor din Constanţa era cea “de la Castel”, din Mamaia, acolo unde minunatele băi în apele Mării se făceau la doar câţiva zeci de paşi de edificiul impresionant ce dăduse numele plajei.
Mulţi dintre noi, tinerii ce mergeam pe atunci la Castel, nu ne gândeam în acele timpuri să aflăm mai multe despre istoria acelei construcţii. Seara, înainte de startul vreunui festival al berii, nu puteai însă să nu îi admiri silueta maiestuoasă ce ascundea adesea soarele pregătit să apună. Acest Castel era în urmă cu aproape un secol Palatul Regal pe care monarhii României se hotărâseră să îl ridice în Mamaia.

În prima jumătate a anilor 20, Casa Regală nu mai avea niciun Palat pe litoral, după ce reşedinţa din Constanţa (astăzi Tribunalul) fusese dat de Primărie Curţii de Apel (n.r. nu punem la socoteală Cuibul Reginei – Pavilionul Regal). Pentru a se revanşa, edilii Tomisului au oferit Casei Regale un teren de 30.000 de mp în Mamaia, pentru ridicarea unei reşedinţe estivale. Castelul a fost ridicat între 1924 şi 1927, de către arhitectul italian Mario Stoppa, care a primit un onorariu de 4% din valoarea totală a lucrărilor. Era destinat în primul rând reginei Maria (soţia lui Ferdinand), iremediabil îndrăgostită de mare (născută în Anglia şi crescută în Malta).

În “Povestea vieţii mele”, regina Maria scria despre plaja Mamaia: “mari întinderi de nisip, o plajă atât de lungă încât sfârşitul i se pierde în depărtare, cu scoici trandafirii ca nişte petale de flori aruncate de zâne, băi de mare…. foşnetul şoptit al valurilor ce se sparg rând pe rând domol, pe mal lăsând fiecare o fâşie de spumă albă ca zăpada”. Legenda spune că în aceaşi perioadă, lângă castel şi-a construit vila şi Barbu Ştirbei, cel cu care regina Maria ar fi avut o legătură de amor. Ce este însă cert este faptul că regina Maria nu a stat niciodată la Castel, între timp ea a descoperit marea sa iubire, Balcikul. Din 1927, Palatul Regal din Mamaia a aparţinut reginei Elena, apoi din 1930 soţului acesteia, Carol al II-lea. Fiul celor doi, regele Mihai I şi-a petrecut multe vacanţe la Mamaia, între 1927 şi 1932, în special în luna august, când familia regală a României venea la Constanţa pentru a asista la Serbările Mării (Marinei). În 1932, regele Carol II a vândut Palatul şi terenul aferent Flotilei Aerului (Ministerul Aviaţiei), care şi-a stabilit aici comandamentul. Să ne întoarcem însă la edificiu: arhitectură balcanică, având inclusiv un minaret în stil musulman, Castelul impresionează şi astăzi. La subsol avea 16 camere, baie, spălătorie, cafegerie şi garaj, la parter 12 camere, bufet, garderobă, 3 terase, 8 băi şi wc-uri iar la mansardă 7 camere şi o baie. După dispariţia Monarhiei, Palatul a avut diverse funcţii dar a rămas mereu o construcţie emblematică a staţiunii Mamaia, care poate fi admirată şi astăzi şi care îşi are poveştile sale, gata să fie descoperite…

După finalizarea Palatului Regal de la Mamaia, rămasă văduvă, Regina Maria a construit în dreapta acestuia, privind dinspre mare, pe terenul de 3.100 mp pe care și l-a rezervat după ce a cedat domeniul noului rege, Mihai şi mamei sale, Prinţesa Elena de Grecia, o mică vilă, cu aer balcanic, care, la fel ca vila Știrbey și vila de la Balcic, avea un minaret. Proiectant a fost același arhitect milanez Mario Stoppa. Când s-a mutat în această vilă, în august 1928, Regina exclama: „Este o căsuţă perfectă pe care am aranjat-o cu ceea ce consider eu a fi un gust desăvârşit!”. Regina a petrecut sejururi liniștite și a primit vizite ilustre, alături de mezina sa, Principesa Ileana în această vilă, pe care o descrie în „Casele mele de vis” (1930) drept o ”mică și stranie clădire”, în jurul căreia ”am desenat o grădină pardosită cu locuri mari, goale la mijloc în care am sădit strălucite petunii, o floare care ține deopotrivă la soare și vânt și la uscăciune…Casa părea căzută din cer pe un covor roșu aprins. Și mireasma era așa tare că străbătea până jos la țărm și era cu noi când ne scăldam în mare.”

Povestea începe în primii ani ai secolului XX, în urma extinderii portului Constanţa, când s-a căutat o locaţie nouă pentru ceea ce se numeau în acea epocă „băile de mare”. Întrucât faleza în zona actualelor staţiuni de la sud de portul Constanţa era foarte înaltă, iar plajele foarte mici ca dimensiuni, având un nisip slab calitativ, s-a preferat ca noua staţiune să fie amenajată la 5 kilometri în nordul oraşului, pe limba de pământ ce desparte Marea Neagră de lacul Siutghiol.

Acest petec de pământ este un cartier al Constanţei cu foarte puţini locuitori permanenţi (sub 50), fiind însă suprapopulată pe parcursul verii.

Primele construcţii din noul amplasament s-au ridicat în 1906 şi constau din cabine din lemn, reunite sub două pavilioane, terminate cu câte un foişor şi o punte care înainta în mare.
Inaugurarea a avut loc pe 22 august 1906, construcţiile fiind amenajate după planurile arhitectului peisagist E. Recont. Pentru a înlesni accesul turiştilor către Mamaia (sau ceea ce acum înseamnă zona Cazinoului din Mamaia), între gara Constanţa şi staţiune se montează o linie de cale ferată pe traseul pe care astăzi se află Bulevardul Mamaia. Aceste construcţii au reprezentat centrul activităţilor turistice până la dispariţia lor într-un incendiu în 1920.

Imediat după încheierea Primului Război Mondial, staţiunea se dezvoltă şi începe amenajarea ei, o dată cu construirea rezidenţei de vară a familiei regale, în actualul Club Castel. În anul 1925 se construieşte Cazinoul, iar în anul 1934 apare primul hotel, de fapt o vilă. Primul hotel în adevăratul sens, a fost „Rex” (1936), iar abia în 1957 apare şi „Bucureşti”, care şi astăzi reprezintă un nume între hotelurile din staţiune.

În era comunistă, la Mamaia s-au realizat o serie de construcţii fără un plan de urbanizare, pentru a putea fi suportată avalanşa de turişti atraşi de nisipul fin. Dezvoltarea staţiunii s-a produs în două etape:între 1959-1965 în partea sudică, începând cu hotelul „Parc”, iar partea nordică a fost ridicată în timpul lui Ceauşescu, adică între 1982-1985.

Surse: Poveștile Mării Negre, Boema & Loisir, Historia