Legenda Babei Dochia și a cojoacelor sale

Luna martie, numită în popor Mărțișor, începe cu Baba Dochia, unul dintre personajele de seamă ale panteonului românesc, a cărei sărbătoare se suprapune peste praznicul creștin al Cuvioasei Mucenițe Evdochia.

Se spune că Dochia ar fi mama lui Dragobete, tânărul cu sânge clocotitor. Bătrână și ursuză, Dochia își supune nora la încercări foarte dificile, cărora tânăra fată le face față cu ajutor. Există o mulțime de legende care le au în prim-plan pe Dochia și pe nora sa.

Într-una din legende se zice că, la final de februarie, când afară era ger de crăpau lemnele și înghețau ouăle sub corb, baba își trimite nora după fragi. Tânăra pleacă plângând și ia cu ea cu o cofiță. Pe drum se întâlnește însă cu Dumnezeu, care îi umple cofița cu fragi după ce îi povestește la ce încercare a pus-o soacră-sa. Baba, când vede micile fructe, se hotărăște numaidecât să plece cu oile la păscut, fiind convinsă că a venit primăvara și au înverzit pășunile. Se hotărăște să urce cu turma la munte, însă pentru că afară e frig îmbracă nouă cojoace (în alte variante 12) și pornește la munte. Nesocotește sfaturile tuturor, inclusiv pe cele ale ciobanilor și îl sfidează chiar și pe Marte, patronul lunii Mărțișor, care mai apoi se va răzbuna cumplit.

În drum spre locul de pășunat, Dochia vede pe jos o monedă, o ridică, îi face o gaură și îi atașează firul alb-roșu pe care îl torcea.

În urcușul ei pe munte se pornește o ploaie neîntreruptă, iar baba este nevoită să-și lepede pe rând fiecare cojoc până rămâne în cămașă. Apoi, Marte trimite un ger năprasnic, iar Dochia îngheață pe loc împreună cu oile sale.

Într-o altă variantă a aceleași legende, din cauza vremii calde de la primele zile ale lunii martie, bătrâna se dezbracă rând pe rând de cojoace până rămâne în cămașă, iar din cauza frigului îngheață.

Cert este că vreme capricioasă de la începutul lui martie, cu zile călduroase care alternează cu cele friguroase sau ploioase, este pusă pe seama temperamentului Babei Dochia.

Iată ce scria cercetătoarea Elena Niculiță-Voronca despre aceste zile, într-un volum apărut în anul 1903: „Dochia are 12 zile, numite «zilele babei», în care e timpul foarte schimbăcios; cînd e soare, cînd plouă, cînd e iar frumos, cînd ninge, cînd furtună; aceste zile, dacă nu le face de ziua ei, le face pe urmă. Unii zic că «zilele babe» sunt 24: 12 înainte și 12 pe urmă. În totul însă, sînt 40 de zile uricioase care se țin de Dochia, între care sînt: «ale sturzului», «a mierlei», «a cocostîrcilor» (cînd vin), «a mieilor» (cînd se nasc, că nu e vreme bună) etc.”

Sursa: Muzeul de Artă Populară Constanța