Marius Manole: “… teatrul va fi ultima formă de artă în care vom putea fi înlocuiți de către inteligența artificială”

Programul SEAS 2023 – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului, organizată de Teatrul de Stat Constanţa – a adus pe scenă și “Spectatorul condamnat la moarte”, adaptare după Matei Vișniec, în prezentarea Teatrului „Tudor Vianu” – Giurgiu, spectacol care a înregistrat deja un număr record de bilete vândute în această stagiune.
Prezent în distribuție, Marius Manole joacă rolul unui procuror a cărui agitație se transmite cu ușurință în sală, amintind de efervescența inepuizabilă a unui tânăr  Claudiu Bleonț.
Am vorbit cu el, chiar înainte să intre în scena Teatrului de vară „Soveja”. 

– Sunteți prezent în programul SEAS cu “Spectatorul condamnat la moarte”, o piesă interactivă, în care se iese din convențional. Participarea publicului înseamnă și asumarea unor surprize. Plăcute? Neplăcute?

Da, am avut surprize la reprezentațiile de la sediul de unde jucăm noi, de la Giurgiu, unde jucăm, am avut oameni care au reacționat din public, ceea ce nu a fost foarte plăcut și nici indicat dar, ținând cont că noi chiar ne legăm de un om pe care-l alegem dintre spectatori, publicul se simte implicat și atunci pot apărea surprize… Dar nu-i nimic, le rezolvăm; spectacolul e pe un text de Matei Vișniec pe care noi l-am folosit ca un pretext de joacă și un prilej de a ne arăta propria noastră opinie despre justiția din România, despre felul nostru de a judeca oamenii, de a condamna oamenii și așa mai departe, Este o satiră și da!, publicul e în poveste de la început până la capăt, de fapt.

– Publicul știe la ce participă?

Eu cred că publicul nu înțelege ce se întâmplă acolo până când nu vede finalul, publicul nu înțelege ce-i facem noi și la ce anume vrem noi să ajungem, dar la final, sigur, spectatorii vor înțelege.

– Perioada pandemiei ne-a adus experiența teatrului online. În ritmul galopant în care tehnologia avansează și își face loc în toate domeniile,  sunt șanse să avem în față un viitor nu foarte îndepărtat în care teatrul să însemne spectacole cu personaje interpretate de actori creați de inteligența artificială, cu un regizor creat de inteligența artificială, cu un scenariu scris de inteligența artificială. Utopie sau perspectivă?

Posibil. Deși eu nu cred, nu cred în forma asta. Cu un scenariu făcut astfel, poate… Dar așa, cu totul, în felul ăsta, nu. Eu cred că teatrul nu va fi înlocuit niciodată de inteligență artificială, la teatru trebuie să simți. La un film, în cinematografie, este foarte posibil să se întâmple așa, deja s-au făcut scenarii scrise de inteligența artificială, deja s-au realizat fețe de actori și s-au produs  voci pe calculator și așa mai departe și sunt foarte credibile și pot înlocui orice actor. Dar teatrul… eu aș considera că este mai mult decât cinematografia, în opinia mea, teatrul este frumos tocmai pentru că se întâmplă acum, aici, în fața spectatorului, teatrul este viu.
Publicul nu poate reacționa în fața unui robot precum o face în fața unor actori. Oamenii îi fac pe oameni să simtă. De aceea, părerea mea este că  teatrul va fi ultima formă de artă în care vom putea fi înlocuiți de către inteligența artificială. Vreau să cred asta, îmi place să cred asta. În seara aceasta, aici, sunt 800 de spectatori care așteaptă în sală să înceapă reprezentația, dovadă că oamenii vor să vadă povești, vor să fie emoționați, să râdă, să întâlnească actori celebri, vor să trăiasca experiența unei săli de teatru.
Uite, azi dimineață, tot aici la Constanța, am avut un eveniment foarte frumos, cu Madrigalul, la malul mării, la ora 06:00, și au fost prezenți aproape 300 de oameni. S-au trezit la răsăritul soarelui și au venit pentru ca să vadă așa ceva; de aceea nu poate să-mi spună cineva că lumea nu are nevoie de emoție adevărată.

– Oamenii vor să consume produse culturale, spectacole, artă în diferite forme, e vizibil că există cerere, dar câtă ofertă avem?

Din păcate, în România – nu numai în Constanța – peste tot în România, oferta e din ce în ce mai redusă și asta probabil pentru că mai marii noștri nu prea pun preț pe asta. Pare că, la masa negocierilor, cultura este ultima și așa au tratat-o tot timpul și poate că și din cauza asta suntem… unde suntem. Eu cred că lipsa culturii este mână în mână cu sărăcia, corupția, cu multe necazurile care ni se întâmplă nouă acum; mă tot gândesc dacă asta o fi o chestie care e voită sau care e întâmplătoare, dacă e regizată sau se întâmplă doar pur și simplu din lipsa de… cultură a mai marilor noștri.
Oricum, când ținem cultura jos, ținem un popor îngenuncheat.

– Pe tinerii de 15, 16… 18 ani, care vin la teatru, îi poate face o piesă cu mesaj puternic să-și schimbe opțiunea unui drum în viață sau să le influențeze o alegere decisivă la un moment dat?

Posibil, este ceva posibil. Am avut cazuri de tineri care au fost la “Pădurea spânzuraților”, la Teatrul Național, sau la “Repetiție pentru o lume mai bună”, tot la Teatrul Național, și au plecat de la spectacol cu o percepție schimbată asupra lucrurilor și asupra educației lor și asupra a ceea ce se petrece în propria familie.
Da, răspunsul este că teatrul poate schimba destine. Teatrul te poate emoționa în așa fel încât să-l trăiești ca pe un fel de meditație mai puternică în care, dacă reușești să intri în poveste, te poți duce spre la eul tău interior, puternic,  și de acolo poți să schimbi perspectiva asupra multor înțelesuri.

– Ar fi o idee bună ca elevii, copii, adolescenții să meargă, să zicem o data pe lună, la un spectacol (teatru, operă, balet, filarmonică), într-o oră de curs să fie lăsați să fie spectatori? Poate sunt unii pentru care ar fi o premieră o astfel de experiență…

Am spus de mai multe ori că teatrul este o formă care educă și o face într-un fel ușor, într-un mod în care studentul, elevul nu simte că este o obligație și atunci totul se petrece natural. Teatrul funcționează întâi ca terapie și apoi poate funcționa și ca metodă de învățământ. Da, ar funcționa perfect ca elevii să fie duși la spectacole, dar pentru asta trebuie făcute programe.

În aceeași idee discutată, eu am făcut un ONG care are ca motto “Ducem teatru, acolo unde n-a mai fost”, pe care l-am gândit cu scopul de a duce  spectacole în locurile unde tinerii nu au acces deloc, deloc, la teatru. Ei trebuie să vadă că există așa ceva, trebuie să înțeleagă că pot visa, trebuie să înțeleagă că își pot dori mai mult de la viața lor, că își pot depăși condiția oricând. Trebuie să aibă acces la teatru și trebuie, apoi, stat de vorbă cu ei. Nu se începe cu Shakespeare, desigur, propunem piese accesibile, mai ușurele un pic (comedioare etc), apoi treptat ajungem și la celelalte.
Fiecare pas mic duce mai departe și așa trebuie făcute lucrurile.

– Teatrul, altceva decât divertisment…

Dacă vrem să schimbăm lucrurile în România, de-adevăratelea, este nevoie de un pic de sacrificiu și din partea noastră, a artiștilor, pentru că din partea mai-marilor, repet, nu găsim foarte multă înțelegere. ONG-urile astea, care să facă programe concrete, sunt singurele care pot să mai salveze ce se mai poate salva în acest ceas foarte târziu… .

– Nu vă vedem în seriale, filme, reclame. De ce?

Nu am apărut, dar nu este vorba despre un refuz al meu. Când am primit propuneri, cum a fost cea în serialul de televiziune “Vlad”, am jucat. Acum, filmez la un alt serial care se numește “Groapa”.  Și în filme, seriale de televiziune, trebuie să jucăm noi, actorii. Dacă nu noi, atunci cine să joace, cântăreții?

– Păi, cântăreții joacă…

Da, da, asta, pentru că noi actorii am permis lucrul ăsta, ținând mult timp la ideea că rolurile pentru un actor trimit la Shakespeare, din astea…
Dar există și varianta să joci un Shakespeare prost și să faci un rol bun într-o telenovelă. Aceasta este meseria noastră, să jucăm, inclusiv în seriale, reclame… și pe acestea cine să le facă, dacă nu actorii?
Da, actorii au fost foarte mândri și au spus că ei nu fac rabat de la calitate. Dar nu te pune nimeni să faci rabat la calitate, nu trebuie decât să-ți faci meseria foarte bine, chiar dacă este o poveste mai ușoară, nu joci mereu “Romeo și Julieta” sau “Macbeth”.

– Ultima întrebare: vreo colaborare cu Teatrul din Constanța, a existat sau există vreo propunere? Interesat?

Deocamdată nu este nimic decis, dar am avut discuții cu directorul teatrului, cu Erwin Şimşensohn, ne dorim să facem ceva împreună, trebuie doar să găsim timpul; o colaborare nu este exclusă, ba chiar mie mi-ar făcea mare plăcere să vin să joc la Constanța.