Cybele, Marea Mamă a Zeilor de la Histria

Cybele din Pessinus este prima din divinităţile sosite din orient, pe care romanii au consacrat-o în mod oficial între zidurile lor. Originară din Asia Mică, Cybele era o zeitate de origine frigiană, considerată drept Magna Mater – “Marea Mamă a Zeilor”, zeița peșterilor și a Pământului în starea sa naturală și protectoare a vegetației, adorată pe culmile munților. Romanii i-au acordă un loc egal cu al lui Jupiter. Ea vine în calitate de zeiţă nicheforă, reprezentând în acelaşi timp recuperarea unui zeu dintr-un spaţiu geografic cu care Roma avea vechi legături. În Grecia, aceasta soseşte în secolul al VI – lea î.Hr. Grecii o identificau cu Rhea, Gaia, uneori chiar cu Demeter. Cybele este asociată divinităţii Agdistis în lumea elenistică.

Statueta, o reprezentare ceramică a zeiței Cybele, a fost descoperită la Histria, în 1961, fiind datată de arheologul Maria Coja în epoca elenistică, secolul al II-lea î.Hr.

Reprezentare a lui Cybele așezată pe tron, statueta a fost manufacturată dintr-o pastă fină, cu ajutorul unui tipar. Membrele superioare lipsesc, dar rămân șențuirile realizate pentru prinderea cu o bună aderență a acestora. Personajul poartă un pollos înalt pe cap iar ca bijuterii se poate observa un singur cercel rotund, în urechea stângă. Este posibil să fi avut unul și în cea dreaptă unde există o perforație. La îmbinarea cu tronul, statueta prezintă fisuri continue. Mai mult, pe spătarul acestuia se observă atât în stânga cât și în dreapta două adâncituri aproximativ circulare care ar fi putut servi la prinderea membrelor superioare sau a unor obiecte, posibil a unei tobe. O ipoteză de realizare ar putea fi presarea în matriță a corpului și atașarea tronului și membrelor superioare lucrate manual. Arderea s-a produs într-un mediu oxidant, ansamblul căpătând culoarea roșiatică/portocalie specifică teracotelor elenistice. Pe partea dreaptă a tronului și pe pollos exisă urme ale unei picturi cu pigment roșu.

”Piesa a intrat în laboratorul de restaurare ceramică în două fragmente deoarece capul s-a desprins. În timpul intervenților anterioare, piesa a fost asamblată cu celuloid și completată cu ipsos, uneori colorat în masă. Suprafețele erau murdare de praf, adeziv, ipsos și culoare.
Restaurarea piesei a început prin îndepărtarea materialelor vechi și/sau în exces, spre exemplu, pollos-ul era acoperit în proporție de aproximativ 50% cu ipsos și asamblarea capului cu un adeziv adecvat. Spațiile rezultate în urma îmbinărilor au fost umplute cu ipsos pentru o mai bună stabilizare. În final, lacunele au fost completate cu ipsos de modelaj, finisate și integrate cromatic în așa fel încât originalul să fie cât mai vizibil” a notat dr. Mădălina Voicu, specialistul restaurator din cadrul Muzeului Național de Istorie a României.

Surse: Muzeul național de istorie a României, Historia.ro