La Teatru: Capul Dumitreascăi vrem!

Iară iataganul cel mare și degrabă de sânge doritor a zburat căpățâna Danei Dumitrescu, manager pe făraș al Teatrului de Stat Constanța, căpățână care se va mai rostogoli vreme de 60 de zile pe culoarele instituției, având puterea, cel mai probabil, de a ruga pe cineva s-o ajute să-și sufle mucii sau să îi umezească buzele cu o cafea neagră, amar-acră precum privirile unui grup de foști subalterni, care își negociază funcțiile din care să tragă niște venituri și mai frumușele.

Despre căderea doamnei se știa de mult timp, cam de pe când guri blonde și roșcate povesteau cum o înverșunată organizatoare de momente dansante  țigănești de prost gust la nunți – botezuri – cununii mai avea puțin și dormea în acvariul de la etajul 1 din Consiliul Județean Constanța, doar-doar va fi ușuită mai repede Dumitreasca și manetele gloriei vor intra în posesia ei. Tot zvonacii spun că la prăvălirea Dumitreascăi din zona grațiilor în prăpastia demiterii a pus umărul și un domn, ce mângâia cu drag, în ascuns, plăcuța aurie pe care scriu simplu, Manager, suspina și se cufunda în visele reconfortante ale nopții. În fine, sângele tânăr și-a făcut și el apariția în zonă, dar nu neapărat pentru fotoliul cel mare, ci măcar pentru ceva aflat în apropiere, dorință necontrazisă de nimeni, căci bunăstare euroică s-a prăvălit peste colegii achiesatori, iar, din umbră, în spatele sângelui tânăr, sclipea lama unei săbii de care e bine să ai oleacă de teamă, care a făcut pe mulți grei ai orașului să tremure ca frunza de plop în vântul lui octombrie.

Acum, că pohta ce-au pohtit doamne și domni cu vise glorios-manageriale s-a împlinit, nu rămâne să vedem decât ce va dori Consiliul Județean de la noul Manager, care se va instala cam în vremea ciocnitului de ouă roșii.

Poate că definirea poziției și rolului acestei instituții ar fi important de clarificat, căci, hrănit fiind din banul public al comunității județene, Teatrul de Stat ar trebui, mă gândesc, să fie Teatrul de… Umblat. Prin județ, și pe unde oprește trenul și pe unde s-a auzit de tren, oriunde există o comunitate care plătește taxe și impozite și care, așa cum a stabilit viața, nu poate să meargă „la oraș” pentru o piesă de teatru din rațiuni fizice și financiare. Dacă nu merge Muntele la Mahomed, merge Mahomed la munte, a spus înțeleptul. Avem înțelepți în zonă? 

Poate că această descăpățânare va aduce sfârșitul orgoliilor prostești și vom sesiza o reală colaborare între Facultatea de Arte a Universității Ovidius din Constanța și Teatrul de Stat. Nu doar pentru infuzia de aer proaspăt pe scena înghesuită a clădirii instituției, ci și pentru dezvoltarea unor programe care să readucă teatrul în școli și licee, sub formă de cursuri opționale sau altfel, dar și pentru prezențe artistice în spații neconvenționale, mereu pe placul revoluționar al tinerilor artiști în devenire.

În fine, dacă tot am pomenit de scena înghesuită, poate că Teatrul de Stat Constanța va primi ceea ce merită, o clădire adecvată, care să nu scârțâie în timpul spectacolelor, dând impresia actorilor și spectatorilor că trebuie s-o zbughească afară pe principiul Scapă cine poate! E-adevărat, că pentru așa ceva ai nevoie și de un repertoriu care să depășească nivelul bulevardier, să evadezi din imperiul șușănicilor cu fundă, la care mai râd trei pensionari cu bilet și o sumă de atârnache intrați pe bază de invitație.

N-aș vrea să închei fără a-i sugera președintelui de la Județ, Horia Țuțuianu, să îndrăznească să trântească de perete ușa Ministerului Culturii să strige cu glas mare că Dobrogea este singura provincie istorică românească lipsită de un Teatru de Stat, sprijinit direct de Statul Român, să bată din picior și să obțină zapisul. Altfel, acel apedince „de Stat” așezat între Teatru și Constanța va rămâne doar o amintire a vremurilor în care căpitanul de județ, când auzea de Cultură, trimitea după aghiotanți s-aducă grătarul, micii și damigenile ca să-nceapă comedia…