Ovidiu Cupșa: O DEMISIE DE ONOARE

„Astăzi mi-am depus demisia de onoare din funcția de vicepreședinte al PNL Constanța.
Alături de mine și-au depus demisiile și vicepreședinții Victor Manea și Sorin Ciutureanu, precum și Dan Pisică – membru BPJ.
Am cerut depunerea mandatului întregii conduceri a filialei județene a PNL Constanța pentru rezultatul foarte slab la alegerile parlamentare.
Am propus asigurarea unui interimat de către primarii cu scorurile cele mai bune și organizarea de alegeri democratice în partid.
Am considerat că această măsură ar trebui luată de toate conducerile județene care au luat sub scorul de 30% asumat de partid înainte de alegeri.
Am aflat de la unii colegi – panicați că li se cere demisia – că a fost un „rezultat bun”, că e nevoie tot de cei care au pierdut alegerile „să facă reformă” și că doar doamna Gorghiu și domnul Cioloș sunt vinovați de dezastru.
Reforma cu noi pentru noi continuă!
Cât despre mine…
Deocamdată reflectez. Nu ma dezic de liberalism și – cu siguranță – într-un fel sau altul voi mai avea ceva de spus în politica liberală.
Ceea ce m-a mâhnit cel mai mult?
Lejeritatea cu care unii colegi se declară indispensabili. Niciunul dintre cei care au condus campania electorală nu și-au depus demisia!
Deja s-au împărțit candidaturile pentru 2020!!!
Kafka!
Dar… E și mâine o zi!
PENTRU CEI CARE MĂ CUNOSC
În 1990, la primele „alegeri libere”, eram un student tânăr – puțin peste 18 ani – la Institutul de Marină Civilă (azi UMC).
Atunci am luat pentru prima dată contact cu „partidele istorice”, odată cu ceilalți lideri ai Ligii Studenților.
Prin martie strângeam cu sârg semnături pentru candidaturile lui Radu Câmpeanu și Ion Rațiu (rip!) și aruncau strungarii cu cheia după noi, iar câte o gospodină gureșă ne blagoslovea de nu ne spălau toate apele. (By the way: și eu am terminat liceul industrial cu calificarea de strungar!!!).
Așa am ajuns în PNL.
Acolo am cunoscut o mulțime de tineri entuziaști „la fel ca noi”, care credeau într-o schimbare profundă a României, dar și pe mulți dintre „greii” partidului, unii fiind membri ai PNL încă dinainte de instaurarea comunismului.
Alături de ei am luat în Duminica Orbului astronomicul procent de… 7%.
Am luat bătaie în alegeri, ne-am încăpățânat cu Piața Universității, am furat-o și acolo, dar am continuat cu să încercăm să schimbăm România, care cum ne-am priceput – prin partide, ONG-uri sau prin diverse cariere private.
La acea vreme nici măcar tata – Dumnezeu să-l odihnească! – nu era prea convins de judecata mea, din dragoste pentru mine fiindu-i teamă că voi avea de suferit dacă comuniștii vor reveni la putere!
Am făcut de toate în partid în acei ani, de la strâns semnături, lipit afișe, campanii din ușă în ușă și stat în secții de votare, până la coordonare și strategii de campanie (în ’93 – ’94 chiar în calitate de consilier al președintelui Quintus – care pe 18 martie va împlini 100 de ani).
Cu mici sincope, în toți acești aproape 27 de ani am fost liberal activ, simțind chiar o ușoară vanitate, la ideea că și eu calc „pe urmele Bratienilor” și fac parte din al doilea partid ca vechime din Europa (după Partidul Conservator din UK).
La prima „funcție publică” am avut acces după 14 ani, în 2004, când am ajuns consilier județean „prin alunecare”, deoarece cei din capul listei erau fie parlamentari, fie primari.
În anii care au urmat în toate pozițiile publice pe care le-am deținut am urmărit același obiectiv: să schimb câte ceva în bine. Marea majoritate a oamenilor cu care am colaborat pot confirma asta.
Cu toate astea am fost nu de puține ori pus în situații dezagreabile doar pentru că făceam politică liberală, ori pur și simplu că făceam politică – ca și cum politica e apriori „câh!”.
O vreme am înghițit greu, dar cu timpul am aflat că dacă nu-ți asumi și asta la pachet cu politica, mai bine stai acasă! Oricum, fiecare te judecă după propriul sistem de valori și – firește – neavând toate datele.
Dar în tot acest timp am fost de bună credință și m-am bazat pe buna credință a colegilor mei constănțeni – liberali sau din alte partide, de pe tot eșichierul politic – atunci cand am avut proiecte comune.
Am fost „partid istoric”, „europeni cu papion”, „partidul elitelor”, „liberali pursânge”, „dreapta autentică” șamd. Și mereu am plecat de la premiza că suntem printre cei verticali într-o societate cu politicieni veroși care își bazează campaniile doar pe minciuni.
Cu toate alianțele mai mult sau mai puțin inspirate, cu toate greșelile sale, inerente intr-un climat politic furtunos, cu o clasă politică volatilă și fărâmițată, PNL a fost un partid elitist, care a educat și care a introdus discursul elevat al dreptei în România.
De ce?
Pentru că multă vreme PNL a fost un partid democratic, clădit pe entuziasm și bună-credință.
Cu toate tarele ei, societatea românească a evoluat și între timp rolurile s-au mai nuanțat pe scena politică : PSD a renunțat la bască și și-a pus costum și cravată, europenii cu papion au ajuns în ALDE, „tinerii frumoși și liberi” au votat USR etc.
Iar PNL…
După fuziunea PNL-PDL, dar mai ales în ultimii doi ani de zile de interimate, de lideri „puși” de la centru, de decizii luate în spatele ușilor închise, de jocuri de culise, de conspirații … conducerea centrală și a filialelor județene a ajuns o enclavă în propriul partid, iar activul de partid a fost tocat mărunt, pierzând lamentabil avantajul de a avea capitalul de imagine a unui președinte dat de partid.
Liderii PNL au omis că alegerile se câștigă cu voturi și nu cu practici oculte.
Astăzi – din păcate – nu ne mai ceartă gospodinele, ci intelectualii, cei cu profesii liberale, oamenii din clasa de mijloc și în genere aproape orice alegător care a rămas cu nostalgia a ceea ce reprezenta partidul odată ori au găsit opțiuni mult mai bune care să-i reprezinte (PSD, ALDE, PMP sau USR).
„Oamenii noi” aduși astăzi și puși a doua zi pe liste sau cei selectați după cumetrii, interese personale și simpatii ale „șefilor” nu au reușit să coaguleze în jurul lor.
Aruncarea la groapa de gunoi, în dispreț profund, a vechilor parlamentari, fără o analiză individuală, a creat o clasă de candidați fără mesaj coerent, necunoscuți nici măcar activului de partid și fără forța de a se bate cu un adversar redutabil.
Cel mai mare dezastru după alegerile din 11 decembrie nu e nici măcar scorul! Cel mai mare dezastru îl reprezintă modul în care conducerea partidului a înțeles mesajul:
„Nu plecam de pe funcții! Partidul are nevoie de noi într-un moment greu!”
Autism?!
Toți evită să recunoască: „Noi și deciziile noastre am adus partidul aici!”
S-a aruncat repede vina pe o doamnă, care – fie vorba între noi – nici nu cred că realizează unde a greșit, iar președinții de filială, care au avut puteri discreționare în acest timp, au rămas neclintiți, cică să reformeze partidul!!!
Noaptea kafkaniană a minții!
Pe cine poate reforma cineva care a pierdut alegerile locale în fața PSD, elogiind eșecul, apoi a irosit lamentabil 15 procente între locale și parlamentare?
Unde este acea minimă moralia a asumării unor rezultate prin demisiile de onoare?
De ce nu au curajul „indispensabilii conducători” să intre în alegeri democratice, necontrolate de ei înșiși și de epigonii lor?
Sunt întrebări a căror răspuns îl vom afla când acest partid va mai reprezenta doar un mic grup de interese, mulțumit cu o mică felie împărțită mai mult sau mai putin echitabil „în familie „.
Sau poate când din mijlocul liberalilor se vor ridica din nou niște lideri adevărați!
Din păcate am obosit după aproape 27 de ani de liberalism să fac educație unor oameni care au reușit ceea ce n-a reușit până acum nimeni în Romania: să facă din două partide mari un partid mic.
Din păcate nu știu câți membrii PNL înțeleg în ce situație se află partidul.
În orice caz, lucrurile nu evoluează spre o reformă reală, ci spre o enclavizate și mai adâncă.
Din marinărie am învățat că o corabie cu echipaj bun trece orice furtună, dar atunci când echipajul nu mai crede în deciziile comandantului, se instaurează degringolada și ajung să se salveze „fiecare pe cont propriu”, uneori chiar cu toții pe fundul mării.
Brătieni se întorc astăzi în mormânt, iar liberalii autentici se roagă pentru vremuri când vor fi iarăși ce-au fost și mai mult decât atât!…
… și își vor redobândi onoarea!
Mă întreabă unii de ce nu am ieșit public până azi. Mi-am afirmat punctul de vedere în toate forurile statutare ale partidului timp de doi ani.
Toți colegii liberali știu asta. Dar am considerat că nu face bine partidului în precampanii și campanii să transmit un mesaj de neîncredere.
În tot acest timp deciziile s-au luat în spatele ușilor închise, iar eu am rămas un disciplinat soldat al partidului, deși susținerea politică am pierdut-o acum doi ani și ceva, când PNL a ieșit de la guvernare.
Îmi reproșează junta care conduce partidul că fac asta doar pentru că am ieșit de la guvernare. Am mai ieșit și nu am făcut-o!!! Nici în decembrie 2008 (atunci am fost demis atunci de la ACN, deoarece am refuzat să trec la PDL) și nici în februarie 2014.
Cel mai simplu mi-ar fi fost atunci, dacă aveam spirit de conservare, să mă retrag din PNL și să plec la un partid de guvernare (oferte chiar am avut, de la oameni pe care îi stimez!), dar am rămas, am făcut campanie de dragul partidului și a vechilor mei colegi și din loialitate pentru valorile liberale.
Surpriza cea mai plăcută am avut-o după 2014 de la guvernarea PSD – ALDE și chiar de la cea tehnocrată, care nu numai că nu m-au înlocuit, ci chiar m-au susținut onest în toate proiectele mele publice.
E o dovadă vie a faptului că atunci când intențiile sunt bune, există oameni de onoare în orice partid.
Și încă ceva: până în ultima clipă am sperat undeva în sinea mea că dezastrul nu e atât de mare!
Iaca e!
Deci trebuie asumat.
Liberalismul trebuie salvat, dar nici într-un caz nu se poate face asta cu acești oameni care conduc astăzi PNL.
Am încredere în judecata vechilor mei colegi din 1990, dintre care cei mai mulți și-au dat rând pe rând demisia din conducere sau chiar din partid în ultimele luni. Cu ei am să mă sfătuiesc și voi decide cum acționez mai departe.
Vă mulțumesc tuturor celor care și la îndemnul meu ați votat atâtea cicluri electorale PNL. Sper că astăzi nu mă judecați prea aspru.
Sărbători cu bine!”