Și, după ce ne jucăm în Parc, punem de-o renaturare sau lăsăm rahatu-n praf?

După ce am atras atenția că la marginea Parcului Tăbăcăriei, lângă Satul de Vacanță, crescuse un teren de fotbal pe spațiul verde, unde fugăreau beșica tovarășul fost angajat al Primăriei Constanța Pripiș și pretenarii, singurul efect a fost ăla că doi bronzați cu burți zdravene m-au pândit în zonă ca să-mi promită o bătaie dacă mai fac fotografii și-i dau în gât. Presupun că erau din vreo organizație de făcut sport, gen halbere, coniac-canoe sau una pe unde era simpatizant de performanță și „fostul” ori, pur și simplu, i-a pus apropitarul cârciumii care ținea cheile terenului ad-hoc să încerce să mă învețe minte oleacă.

Desigur, cu năduf o spun, am avut dreptate când am spus că iarba se va duce și… Iarba s-a dus dracului pe câțiva metri în dreptul porților și-a rămas numai praful, în restul terenului s-a uscat, iar pe unde nu s-a uscat, o asociație care se joacă de-a Dacii și Romanii din ăștia noi a proțăpit o seamă de cașcarabete.

Nu sunt împotriva celor care își găsesc de treabă prin iarba parcului Tăbăcărie, ba, dimpotrivă, îmi amintesc de panouașele cretinele de pe vremea socialismului, care te anunțau că a te atinge de iarbă este egal cu o infracțiune și vei fi amendat cu niște sume fabuloase, gen salariul minim de pe vremea aia. Deci, nu mă deranjează, de principiu, activitățile educative desfășurate în prea-puținul parc pe care îl mai avem.

Totuși, cred c-ar fi foarte potrivit ca acești domni, după ce primesc gratis terenul pentru diverse activități de mânuit paloșul sau de cântat doine de vitejie burebistane să fie obligați și la niște activități corespunzătoare de renaturare a locului pe care l-au călcat în opinci ori sandale, după caz.