Asedierea Năvodariului. Scenariu și regie

Dacă aș fi locuitor al orașului Năvodari n-aș mai pune geană pe geană în aceste zile. Fiindcă atacul care se desfășoară asupra comunității de acolo are ceva din amplul și maiestuosul cinismului din manualul capitalismului sălbatic. Firește, nu suntem la Stalingrad, dar nici blitzkrieg-ul nu mai este ce era odată, acum el se declanșează hoțește, prin metoda Maradona, când victima este adormită cu mișcări prietenești, de ajustare a poziției curelei, pentru ca la final, brusc, să-i fie smulsă bruma de avere din buzunare, cu doar câteva secunde înainte de a fi îmbrâncită și abandonată. Întocmai ca la practicarea golăniei stradale, atacul este construit și condus de un grup de inși, fiecare cu responsabilitățile sale în împachetarea jefuitului.

Amintirea mitingului de acum trei ani, cu mii de participanți, desfășurat împotriva inițiativei criminale de a construi un rezervor monstruos de deșeuri ucigătoare la Năvodari s-au estompat. Peste ele s-a așternut anchilozarea și ideea că prezența liderului de la primărie este suficientă în împiedicarea construcției, cireașa pe tort fiind falsa siguranță că de acum nu se mai poate întâmpla nimic. O siguranță la fel de falsă ca aceea că deschiderea unei noi cariere de piatră ce va pune în pericol o treime din casele din Năvodari a fost abandonată și îngropată definitiv. Sau ca aceea că rechinii sindicali și prieteșugurile lor capitaliste vor fi lăsat definitiv în grija municipalității rolul de a învia muribundul numit Tabăra de copii și că hoitarii nu se mai rotesc încercuri largi deasupra corpului său sperând la o coastă de nisip sau ciosvârtă de pajiște verde vecină cu Mamaia Nord, înșfăcate pe nimica toată.

Dacă aș fi năvodărean, aș tresări la vederea împachetării primarului Matei și m-aș întreba ce i-ar mai putea împiedica pe toți cei de mai sus să facă tot ce și-au dorit, în cazul în care acesta va pierde o bătălie din ceea ce se arată a fi lungul său război. Unii, poate, vor crede că echipa administrativă a primarului e pregătită să joace într-o reeditare a filmului Am fost șaisprezece, dar eu nu cred și mă bazez pe reacțiile cel puțin ezitante ale unora dintre ei dintr-o emisiune de televiziune la care am fost parte, în timpul căreia a fost nevoie de intervenția unui telespectator pentru a se vorbi cu nume și prenume referitor la interesele din jurul depozitului de deșeuri ucigătoare. Respectiva echipă nu mi se pare deloc un pluton decis să meargă in integrum înainte până la ultimul cartuș.

Ultimii ani au fost o înfruntare surdă, între ăia și el, departe de urechile publicului, desfășurată sub semnul lui „Să-i facem ceva lui ăsta!” Cine-i ăsta? Ghiciți-l, nu cred că vă este prea greu.

Nu sunt un profet și nici nu aspir la asemenea statut. Sunt un simplu scriitor la newsblog care consemnează. Consemnez pentru cei care se amăgesc că filmele americane sunt adevărate, că scenariul și regia sunt desprinse din inima democrației de peste ocean, unde un om se luptă cu un întreg sistem veros și îl înfrânge fără drept de apel, unde totul se termină cu bine, iar eroul sărută gagica în aplauze mulțimii izbăvite de cei răi.