De la Mircea Toma pentru Vladimir Tismăneanu

Mircea TOMA

Dragă Volodea,

Scrisoarea deschisă pe care ai făcut efortul să o publici și-a făcut datoria. Iată-mă scos din letargia în care mă aflam până te-ai decis să intervii. Ca să nu las loc nici unei suspiciuni stârnite de inevitabile accente polemice, vreau să te asigur că întâmplările pe care le-am trăit împreună sunt temeinic securizate în rezerva cu amintiri de neatins. Adaug o piesă extrem de valoroasă pe care ai omis-o dintre minunatele evenimente pe care le-ai evocat în preambulul scrisorii tale: m-ai prezentat într-o seară de legendă, la Washington, lui Andrei Codrescu. El nu știe, dar eu am rămas definitiv cucerit de candoarea lui, de harul lui și de prezența liberă de narcisism – iar ție îți rămân veșnic recunoscător pentru inspirația de a ne fi oferit prilejul să ne facem praf de fericire cu mult prea mult scotch.

Dar aburii acelor momente s-au risipit de mult, așa că azi nu trec ușor peste sofisme. „Mircea, nimic nu a servit mai mult acelor dictaturi inepte decât tăcerea celor tratați drept simplă masă de manevră” scrii, după care sari la „chiar nu te exasperează linșarea mediatică a unor respectați colegi de profesie? Chiar nu vezi distincția dintre victimă și făptaș?”.

Tăcerea. Discret, cum doar tu știi să fii, ne atribui o muțenie de termen lung – „lipsa exasperării” de care ne acuzi apare ca ilustrare a muțeniei din vremea „dictaturilor inepte”. Pentru că am totală încredere în buna ta credință, te invit să faci o cercetare în arhivele accesibile virtual să vezi zecile de reacții produse de ActiveWatch anual pentru a descuraja tentativele de limitare a libertății de exprimare – în primul rând – dar și pentru a promova exprimarea responsabilă, buna guvernare și diversitatea.

Apropo, sper că n-ai ratat în copilărie povestea cu Petrică și lupul? Știi, așadar, ce înseamnă decredibilizarea unei alerte. Ce ar însemna să tragem sirena, fără discriminare, pentru mârlănii de rând și pentru atacuri care pun în pericol libertatea presei în ansamblul ei? Bănuiesc că ai auzit de organizații internaționale cu misiuni de monitorizare a libertății presei – Reporters Sans Frontieres, Freedom House, IFEX. Toate folosesc criterii de evaluare a gravității evenimentelor. Uită-te trei zile la televizor și ai să vezi că execuțiile sunt o practică de rutină la Antena 3. Sunt, altfel spus, foarte multe victime. Horia Roman Patapievici a fost victima unui linșaj care l-a expus agresiunilor în spațiul public și i-au compromis poziția profesională; în vara anului 2012 el, alături de grupul de ziariști acuzați că au conspirat împotriva României în mediile europene, a participat la o conferință de presă pe care am organizat-o tocmai pentru a le oferi prilejul să semnaleze gravele manipulări la care era expus publicul. Dacă am fi reacționat la fiecare dintre linșajele cotidiene, semnalul pe care l-am lansat în respectiva conferință ar fi riscat să treacă neobservat ca „încă una din alea de la Antene”.

Gravitatea. Presupunând că ai fi de acord cu această primă parte de argument, a doua ipoteză de lucru ar fi să nu ieșim public cu fiecare caz de persoană mutilată de călăii de la A3, ci doar cu unele. Cu care? Aici începe, de fapt, isteria: faptul că Andreea Pora este considerată a fi o victima mai importantă decât celelalte, în timp ce…

Materialul întreg pe blogul Active Watch