La Cherhanaua laudata, m-au speriat guvizii – galerie foto

Am plecat cu burta goala. Prima greseala. Pofteam la o portie indestulatoare de rapana proaspat scosi din mare. A doua greseala. Am consemnat recomandarile si m-am dus ca la pomul laudat, ba mi-am carat si prietenii dupa mine, plus familionul, ca sa fie tacamul complet. A treia greseala.

Pe drumul spre Corbu, caci acolo vietuieste cherhanaua catre am fost indemnat sa merg (invitat de patron!), chiar pe coasta, cu priveliste, aici nimic de comentat, am constatat ca tot comunismul e de baza, plus marlania romanului care crede ca toata strada e a lui. Respectiv drumul din placi de beton dintre comuna Corbu si plaja Corbu este tot ala facut pe vremea lui tata mare si impuscatu’, pe unde incape doar o masina, fiindca e drum de camp si oricum, nu ducea decat catre fosta unitate militara sau ce ghiveci vor fi fost cladirile de acolo. Si, foarte posibil, utilizat de combine, tractoare si alte acareturi mecanizate de-ale agriculturii. Din loc in loc, s-a carpit ideea de sosea cu niste intranduri in care sa te bagi elegant cand in fata ta vezi un alt fraier, care nu are intrand si n-ar putea sa te evite decat luand-o pe aratura. Cu alte cuvinte, circulatia cam tine de bun simt. Mai este nevoie sa enumar cocalarii pe care i-am intalnit pana s-a terminat betonul, convinsi ca hurduceau cu volan personala e mai indreptatita sa fie considerata coloana oficiala? Multi si pestriti. Dupa marele drum de beton a urmat o ulita pietruita pe principiul hitza-hitza, dar macar incapeau doua masini una pe langa alta.

Am ajuns la cherhana. Casa Veche se numeste si este carmuita de cunoscutul artist plin de glume Stelica Murariu, care amesteca de zor mamaliga intr-un ceaun urias, printre tipsii pline ochi cu guvizi prajiti, crap prajit si oale pantecoase cu saramura lipoveneasca mirosind de la o posta a verdeata si ardei iute. Cu un asemenea tablou gastronomic cu patron in frunte, burdihanul meu a urlat a victorie si s-a grabit, dimpreuna cu restul fizicului, sa ocupe loc la o masa.

Primul contact cu boala grea. Ospatarul e o specie pe cale de disparitie, mai al dracului decat calcanul vanat de pescadoarele turcesti. Dupa un numar enervat de ocheade aruncate in stanga-dreapta si maini fluturate inutil, o domnisoara s-a indurat sa vina, dar am aflat ca ne poate ajuta doar cu bauturi, comanda pentru eradicarea foametei prezente la masa fiind o misiune grea, in parohia altcuiva, o entitate identificata ulterior, cu aceeasi greutate.

Cand sa strigam „ura, dam comanda si mancam”, constatam ca am citit meniul degeaba, fiindca aia nu avem, ailalta nici atat, asadar ne-am intors la romanescul „da’ ce-aveti?”. Deja mi se cam pusese un nod in gat, fiindca nevasta-mea se uita la mine cu o spranceana ridicata, deoarece chefal ioc! (la Olimp ar fi avut, parca citeam in expresia de pe fata), iar mie imi jucau in dreptul ochilor sutele de cochilii de rapana, dar, ce sa vezi „n-avem”. Dar, zice „avem sturion” si m-am gandit ca macar onoarea prietenilor pe care i-am carat dupa mine cu mandrie va fi salvata.

Cand a venit sturionul era sa cad sub banca de sub fese, in timp ce la masa se radea in hohote. Sturionul era un pui de sturion, cu ciocul si coada mai mari decat corpul, care, spre surprinderea totala continea si matele. Naturel complet, nene, si cinci inghitituri, pentru silueta probabil. Iar portia mea de scoici la tigaie – inlocuitor palid de rapana – ar fi trebuit sa fie de 300 de grame, dar cantarul din ochii mei n-a vazut mai mult de 150-170 de grame. restul pana la 300 o fi fost sosul din farfurie, c-alta varianta de intelegere n-am gasit. Supa de perisoare din peste, comandata pentru alea mici era iute de-ti dadeau lacrimile, motiv pentru care domnisoarele doar au gustat vreo trei linguri si s-au dat satule. Mamaliga, insa, da, mamaliga a fost excelenta. Am mancat-o pe toata, cu speranta ca voi compensa chioraiala de mate tot mai disperata. Si berea, da, berea a fost rece.

Ne-au mai dat o data lacrimile cand a venit nota de plata, un motiv perfect sa salut o mai veche cunostinta, care pocnit fix in moalele capului: „te-ai orientat, se mananca bine aici”. Inca ma mai intreb daca se amuza pe seama mea sau vorbea serios. Nu deconspir pomelnicul de platit, zic doar ca o portie de guvizi prajiti iti scoate din buzunar 20 de lei, plus mamaliga care se plateste separat. Portia e un pumn mai maricel, asa, nu va inchipuiti ca aveti de dat gata vreun castron varf ochi.

Masura imediata a fost sa-l sun pe tata, pescar pensionar, si sa-i spun ca poftesc neintarziat la niste guvizi prajiti, de orice marime, de-i spuneam si eu si maica-mea ca nu mai vrem sa vedem in fata ochilor.