Dati cate o Petromidie, sa ajunga la toata lumea!

Are o vorba romanul, cam de nereprodus pe hartie, care zice ceva de umplut frigiderul cu carne. Daca ma gandesc la asta, probabil ca ministrul Finantelor si cel al Muncii au trecut demult de la frigidere la hale frigorifice si inca mai au destul loc de crestere. Cu fiecare “porumbel” scos din gura pe tema pensiilor se mai umple un raft.

Ceea ce evita mereu sa spuna respectivii domni este ca pensia, mare sau mica apare in buzunarele beneficiarilor dupa ce acestia au bagat bani timp de zeci de ani in burta statului, fara sa pretinda un leut dobanda. Mai mult decat atat, actualii pensionari sunt cei care, pe vremea lui Ceausescu, au muncit din greu sa construiasca toate magaoaiele industriale de care se bucura o multime de oameni de afaceri foarte politici. Fara sa fiu ticalos, mi-as aminti doar de Marmosim-ul lui Videanu, dar nici o Petromidia Navodari nu-i de colea. Adaugati oricate  bunatati transformate in afaceri imobiliare, gen Tractorul Brasov, ca sa mentionez doar una recenta.

Ideea ca pensionarii trebuie neaparat “pusi la punct” fiindca, vezi Doamne, sunt carati in spate de contributorii din acest moment este o mica magarie. Conceptul economic este corect, Fondul de pensii publice functionand pe baza solidaritatii si pe un raport decent intre numarul de angajati si numarul de pensionati. insa, in 20 de ani, guvernele de toate coloraturile politice au privatizat/vandut tot ce a fost bun. Oricat de populist suna, economia mostenita de tanara democratie romaneasca – da, mormanul ala de fier vechi – a fost contruita de actualii pensionari. Interesant, dar nimeni nu vorbeste de Fondul Proprietatea, unde se lafaie indivizi cu salarii mai mult decat indestulatoare, pe spinarea unor bani produsi de active ale statului, care Fond ar putea sa verse bani in sacul prietenului sau, Fondul de pensii, si nu in buzunarele celor mentionati. La urma urmei, de ce n-ar putea sa profite si pensionarii de pe urma productiei statului?

Pentru cei care cred ca e moral sa faci pe desteptul invocand ecuatii economice redau pe scurt doua povesti adevarate, cu sute de mii de duplicate, sunt sigur, in toata Romania.

Pensionarul nr. 1. “Cand eram tanar, lucram in port. Opt-zece ore pe zi. Dupa ce terminam, ne incolonau, cu lopetile pe umar, si plecam spre nordul orasului, unde construiam ceea ce se numeste astazi Parcul Tabacariei. Atunci nu era decat un maidan plin cu gunoaie, cu resturi si cu te miri ce altceva. Munceam mult, cu lopeti, tarnacoape. Caram pamantul cu sacul sau cu roaba. Ehe, eram tineri si ni se spunea mereu ca facem pentru tara. si faceam, pentru ca trebuia.”
Pensionarul nr. 2 “Eram maistru militar. Cand s-a hotarat Ceausescu sa construiasca la Canalul Dunare – Bucuresti, doar ne-au convocat si ne-au transmis ordinul. tara ne-a chemat sa lucram. Militarii respecta ordinele primite. Stateam cate doua saptamani pe santier, in praf, cu mancare la cantina, asa cum era. Acasa ramasese sotia cu un copil mic. La sfarsitul celor doua saptamani fugeam pana acasa, o garsoniera mica de tot, mai schimbam hainele, abia apucam sa ne vedem un pic si ma pregateam de plecare. Trageam de masinile alea pe santier de ne sareau capacele. Le carpeam, ne chinuiam cu ele, dar trebuia sa respectam ordinele. A fost greu, dar eram tineri. Faceam ceva pentru Romania.”

Acesti oameni au facut ceva pentru Romania. Intrebarea este ce face Romania pentru ei? in afara de a incerca sa-i umileasca…

Material publicat in editia de astazi a cotidianului Jurnal de Constanta.