Silviu Cristian Albu, manager interimar TNOB „Oleg Danovski”: “dorim să transformăm vizita la teatru într-o obișnuință socială firească”

Se întâmplă uneori ca un nume mare să fie chiar… prea mare pentru cei care au fost chemați să-l ducă mai departe. „Oleg Danovski” înseamnă excelență, tradiție și o moștenire care n-ar fi trebuit să îngăduie vreodată vreun compromis și care n-ar trebui să îngăduie niciunul de acum înainte. O asemenea moștenire nu poate fi doar păstrată. Nu te poți agăța de ea ca de un firmament despre care să crezi că te ține sus grație numai înălțimii lui. 

După o perioadă – nefericit de lungă – în care Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” a părut să meargă mai degrabă în derivă, acum s-a produs o schimbare care ne face să ne întrebăm mai puțin despre ce s-a pierdut și mai mult dacă, odată cu ea, se deschide o șansă reală ca această instituție să-și continue traseul într-o altă direcție. Poate prestigiul de odinioară să fie transformat în energie artistică? Poate o moștenire să fie mai mult decât o obligație morală — să devină un început? Despre toate acestea, dar și despre lucrurile concrete din spatele unei asemenea încercări, am stat de vorbă cu Silviu Cristian Albu, manager interimar al TNOB „Oleg Danovski”.

– Veniți de la Opera Națională din București și ați preluat conducerea Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” (TNOB) în calitate de manager interimar. Cum priviți acest mandat: ca pe o etapă provizorie în cariera dumneavoastră sau ca pe un proiect pe termen lung? Mai concret, vă vedeți construind viitorul acestei instituții în următorii ani sau Constanța reprezintă doar o provocare managerială de moment?

Privesc acest mandat de manager interimar cu toată greutatea pe care o are un asemenea cuvânt: responsabilitate. Statutul administrativ este, desigur, provizoriu, dar cred că în cultură orice „interimat” devine periculos dacă este trăit ca o simplă paranteză. Chiar dacă actul de numire are un termen, efectele deciziilor pe care le iau sper sper să fie resimțite de teatru peste ani, nu doar până la următorul ordin de ministru, iar asta mă obligă să gândesc fiecare pas ca și cum aș rămâne aici pe termen lung.

Nu poți intra într-o instituție care poartă numele „Oleg Danovski” doar „în trecere”. Numele acesta te obligă. Dacă accepți să intri în această casă, accepți și să îți legi numele de destinul ei, nu doar de o funcție trecătoare. De aceea, nu privesc Constanța ca pe o provocare managerială de moment, este ca pe un loc în care am de pus în joc tot ce știu și tot ce am învățat la Opera Națională din București și la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”.

Sigur, sunt realist, deoarece în sistemul nostru cultural, continuitatea nu depinde doar de voința unui manager, depinde de concursurile de management sau de deciziile autorităților. Nu pot promite că voi rămâne zece ani aici, dar pot garanta că fiecare zi o trăiesc ca și cum aș rămâne. Nu am venit cu geanta pregătită pentru plecare, am venit cu agenda pregătită pentru construcție.

Așadar, nu am venit să „bifez” un interimat. Am venit cu gând de lucru serios, cu disponibilitatea de a mă lega de acest teatru pentru mai mult timp și cu modestia de a accepta că, în cele din urmă, nu eu decid singur durata drumului.

– Când ați intrat prima dată în teatru în calitate de manager, care a fost primul lucru care v-a dezamăgit și primul lucru care v-a dat speranță?

Când am intrat prima dată în teatru în calitate de manager, primul lucru care m-a dezamăgit nu a fost un om, a fost o stare. Am simțit, aproape fizic, oboseala unei instituții care a dus prea mult timp, aproape singură, greutatea propriilor probleme: clădirea în suferință, improvizații logistice, nesiguranță financiară, prea multe promisiuni auzite și prea puține duse până la capăt. Asta m-a durut și m-a dezamăgit: discrepanța dintre prestigiul artistic al TNOB „Oleg Danovski” și grija reală care i s-a acordat ca infrastructură și ca prioritate publică.

În același timp, aproape în aceeași zi, primul lucru care mi-a dat speranță a fost reacția oamenilor din interior. Am întâlnit artiști și tehnicieni care, în loc să mă primească cu neîncredere, m-au primit cu întrebări, cu idei, cu disponibilitate. M-a impresionat faptul că, în pofida tuturor dificultăților, există încă orgoliu profesional aici: oameni care țin la standardul lor, la meseria lor, la reputația teatrului. Faptul că, într-o instituție atât de încercată, încă mai există energie, talent și verticalitate este, pentru mine, cel mai puternic motiv de speranță. Clădirea poate fi reparată, logistica poate fi regândită, finanțarea poate fi negociată, dar dacă nu ar fi existat acești oameni, cu dorința lor încă vie de a face artă adevărată la Constanța, atunci, da, probabil că aș fi fost cu adevărat dezamăgit.

– În contextul în care instituțiile de cultură din România sunt nevoite, de multe ori, să aleagă între supraviețuire și performanță, unde așezați astăzi TNOB?

– Adevărul este că, în România de astăzi, prea multe instituții de cultură sunt forțate să meargă pe o sârmă subțire între două extreme: supraviețuire sau performanță. TNOB „Oleg Danovski” se află, în acest moment, exact în punctul de tensiune dintre aceste două lumi. Din punct de vedere financiar și logistic, nu putem spune cinstit că suntem într-o zonă de confort: clădirea, resursele, infrastructura tehnică, presiunea bugetară, toate ne amintesc, în fiecare zi, că luptăm pentru supraviețuire. Nu ne permitem luxul de a ignora această realitate.

Dar, în același timp, din punct de vedere artistic, nu îmi pot permite, și nu avem voie, ca instituție, să ne așezăm doar în logica „să supraviețuim cumva”. TNOB nu este o firmă, este un teatru național de operă și balet, singurul de pe litoral, cu o istorie și un nume care implică obligația morală a performanței.

De aceea, aș spune că astăzi așez teatrul într-o a treia zonă, mai dificilă, dar mai onestă: un teatru care încă se luptă pentru supraviețuire, dar refuză să renunțe la ideea de performanță.

Nu ne putem permite, acum, să fim „laborator de lux” rupt de realitate, dar nici „fabrică de spectacole ieftine” care sacrifică totul pentru câteva încasări în plus. Aleg să văd TNOB ca pe o instituție aflată într-o tranziție necesară: de la supraviețuirea prin inerție la o performanță construită lucid, pas cu pas.

Pe termen scurt, prioritatea este să nu destabilizăm ceea ce există: să protejăm oamenii din Teatru, să menținem un repertoriu viu, să fim prezenți în fața publicului. Pe termen mediu, însă, obiectivul meu este clar: să mutăm, treptat, centrul de greutate al teatrului din zona „supraviețuirii cu orice preț” în zona „performanței care justifică existența noastră ca instituție națională”.

– TNOB reunește astăzi opera, baletul și activitatea simfonică, în urma comasării din 2004 a celor trei instituții culturale ale Constanței. Orașul a pierdut, prin această formulă 3 în 1, identitatea și anvergura artistică pe care aceste instituții le aveau separat, precum și artiștii și evenimentele de prestigiu organizate cândva. Cum vedeți dezvoltarea instituției pe viitor? Vă propuneți să reconstruiți și să dezvoltați concomitent toate cele trei direcții artistice sau veți opta pentru o abordare etapizată, promovându-le pe rând?

– Este adevărat că formula „3 în 1” nu a fost doar o reorganizare administrativă, a fost o schimbare de identitate. Constanța avea cândva trei repere distincte, operă, balet, filarmonică, fiecare cu istoria, publicul și prestigiul ei. Comasarea din 2004 a creat un hibrid necesar poate din perspectiva finanțatorilor, dar greu de gestionat artistic și emoțional. TNOB a preluat, de fapt, trei tradiții puternice într-un singur trup instituțional, fără să primească și resursele proporționale pentru a le continua la același nivel.

Tocmai de aceea, pentru mine, întrebarea „opera sau baletul sau simfonicul?” nu este doar tehnică, este și una morală. TNOB trebuie să-și asume pe deplin toate cele trei identități, operă, balet, simfonic, pentru că doar așa poate vorbi onest despre misiunea sa, dar modul în care le dezvoltăm trebuie să fie inteligent, etapizat și așezat pe priorități clare, nu pe ambiții declarative.

Opera, baletul și simfonicul nu sunt compartimente care se exclud, sunt limbi diferite ale aceleiași instituții. Dacă una dintre ele este ignorată prea mult, instituția începe să șchiopăteze. Pe termen lung, nu cred într-un TNOB care renunță, de exemplu, la activitatea simfonică sau tratează baletul ca pe un „accesoriu” al operei. Pe termen scurt, însă, cred într-o abordare diferențiată: să consolidăm mai întâi ceea ce este mai stabil și mai vizibil astăzi (de exemplu, anumite producții de operă și titluri de balet care pot deveni „coloana vertebrală” a repertoriului); în paralel, să reconstruim cu răbdare profilul simfonic, poate prin proiecte tematice, concerte-eveniment, colaborări cu soliști invitați, până când putem vorbi, din nou, de o identitate filarmonică solidă și publicul să înțeleagă că TNOB nu este „o operă cu balet pe alocuri și câteva concerte”, este un organism artistic complex, care poate oferi experiențe diferite, dar coerente.

– Considerați că activitatea simfonică a TNOB, așa cum a fost până acum și în limitele în care este posibil să se dezvolte de acum înainte, răspunde astăzi nevoilor culturale ale Constanței sau că un oraș de această anvergură merită și are nevoie de o Filarmonică?

– Cred că, atunci când vorbim despre activitatea simfonică a TNOB, trebuie să fim foarte sinceri: ceea ce s-a făcut până acum a fost, în bună măsură, un efort de a păstra vie o tradiție, nu de a o dezvolta la adevăratul ei potențial. Orchestra teatrului a susținut concerte simfonice, a acoperit repertoriul de operă și balet, a încercat să fie, în același timp, și orchestră de fosă, și orchestră de scenă. Este deja mult, dacă ne uităm la resurse. Dar nu este suficient, dacă ne uităm la ceea ce ar merita, în mod legitim, un oraș ca Constanța.

Pe termen scurt, orchestra TNOB trebuie susținută și consolidată, pentru că este singurul instrument simfonic stabil al orașului.

Orchestrele mor nu când cântă mai puțin, ci atunci când încetează să mai creadă în rostul lor. Atât timp cât suntem singura orchestră stabilă a orașului, avem datoria să fim nu un „suplinitor” ci să fim un reper, chiar dacă știm, onest, că, pe termen lung, o Filarmonică ar completa ceea ce noi, prin structură, nu putem oferi în totalitate.

– Numele Oleg Danovski obligă. În luna octombrie a acestui an se împlinesc 30 de ani de la dispariția marelui coregraf și fondator al acestui teatru. Dacă l-am putea aduce, simbolic, astăzi în sala TNOB și i-am arăta parcursul acestei instituții din ultimii zece ani, ce credeți că ar spune? Ar recunoaște teatrul pe care l-a visat sau ar spune că numele său a ajuns prea mare pentru ceea ce a oferit și oferă astăzi această instituție?

– Numele maestrului Oleg Danovski este o moștenire care ne ghidează fiecare decizie artistică, reprezentând standardul de excelență la care ne raportăm constant în tot ceea ce întreprindem. Cred că maestrul ar recunoaște în actuala generație de artiști aceeași flacără a pasiunii pe care a insuflat-o la începuturi, validând eforturile noastre de a menține relevanța teatrului într-un context cultural și social extrem de provocator. Obiectivul meu este să transformăm acest prestigiu istoric într-un motor permanent al inovației, asigurându-ne că instituția onorează prin fapte, nu doar prin nume, viziunea sa curajoasă asupra artei.

– Mulți spectatori spun că unele decoruri și costume nu ilustrează scenic o altă epocă, ci par ele însele rămase într-o altă epocă. Aveți de gând să renunțați la o mare parte din ceea ce există acum în dotare sau să abordați problema într-un mod economic și eficient, restaurând și valorificând ceea ce mai poate fi recuperat?

– Suntem deplin conștienți de faptul că o montare de succes depinde de echilibrul fragil dintre viziunea regizorală și estetica vizuală, iar observațiile publicului nostru reprezintă o resursă valoroasă în procesul de modernizare pe care l-am inițiat. În prezent, derulăm o evaluare riguroasă a întregului inventar de decoruri și costume, deoarece facem o distincție clară între patina timpului, care oferă autenticitate unei epoci, și uzura morală sau fizică, ce poate afecta calitatea actului artistic.

Strategia noastră nu este una de eliminare radicală și risipitoare, este una de optimizare inteligentă, bazată pe restaurarea și reinterpretarea elementelor de valoare care pot fi integrate în concepte scenografice moderne. Vom aborda problema într-un mod economic și sustenabil, păstrând structurile solide și detaliile de finețe care pot fi recondiționate cu materiale și texturi noi, adaptate tehnologiilor actuale de iluminat scenic. Această abordare ne permite să fim eficienți cu resursele instituției, investind economiile realizate în noi producții de anvergură, unde designul vizual va fi semnat de creatori capabili să aducă un suflu proaspăt și competitiv.

– Vom vedea, după ce clădirea va fi reabilitată și vor exista toate condițiile necesare, colaborări cu mari nume ale operei și baletului – soliști, dirijori, coregrafi sau regizori – pentru spectacole-eveniment la TNOB?

– Reabilitarea clădirii reprezintă piatra de temelie pentru orice proiect de anvergură, deoarece marii artiști ai lumii condiționează prezența lor pe o anumită scenă de existența unor standarde tehnice, acustice și de confort de ultimă oră. Odată ce vom dispune de o infrastructură modernizată, teatrul va deveni un pol de atracție nu doar prin renumele său istoric, ci și prin capacitatea tehnică de a găzdui producții complexe, oferind astfel marilor soliști, dirijori și regizori invitați, instrumentele necesare pentru a-și exprima geniul la potențial maxim.

Intenția noastră fermă este de a transforma TNOB într-o destinație culturală de referință pe harta europeană, motiv pentru care strategia mea de management include deja stabilirea unor dialoguri exploratorii cu personalități marcante ale scenei lirice și coregrafice contemporane. Nu așteptăm finalizarea lucrărilor pentru a ne construi rețeaua de parteneri; pregătim terenul în mod proactiv, astfel încât, în momentul redeschiderii, să putem lansa stagiuni de excepție care să includă spectacole-eveniment, aducând un suflu nou și o perspectivă globală asupra repertoriului nostru clasic.

– Aveți o experiență profesională în management de proiect și în atragerea și gestionarea fondurilor europene. Intenționați să folosiți această expertiză și la TNOB? Aveți în vedere accesarea unor finanțări europene pentru realizarea unor proiecte culturale de anvergură? 

– Experiența mea în managementul de proiect reprezintă un pilon central al strategiei mele pentru TNOB, fiind un instrument esențial pentru asigurarea unei dezvoltări durabile și moderne a instituției. Într-un peisaj cultural competitiv, capacitatea de a identifica și gestiona surse de finanțare complementare bugetului subvenționat este vitală pentru a transforma ideile artistice curajoase în proiecte de anvergură reală, care să depășească barierele logistice actuale.

Intenționez să valorific această expertiză prin accesarea unor diverse mecanisme de finanțare nerambursabilă și prin consolidarea unor parteneriate strategice, vizând proiecte care să susțină inovația și excelența. Ne concentrăm pe atragerea resurselor necesare pentru modernizarea infrastructurii tehnice, digitalizarea proceselor administrative și realizarea unor coproducții internaționale care să poziționeze teatrul în centrul marilor circuite culturale, asigurând în același timp o rigoare absolută în execuția și monitorizarea fiecărei etape de implementare.

Implementarea unei metodologii riguroase de management de proiect va permite instituției să deruleze inițiative complexe cu un grad ridicat de predictibilitate și eficiență financiară. Obiectivul meu este ca TNOB să devină un model de bune practici în administrarea resurselor extrabugetare, oferind publicului constănțean spectacole de nivel înalt și asigurând artiștilor noștri un cadru de lucru performant.

– Dacă ați primi mâine un buget nelimitat pentru teatru, care ar fi primul proiect pe care l-ați avea în vedere să îl puneți în scenă?

– Concret, aș alege să pun în scenă o versiune monumentală a operei „Aida” de Giuseppe Verdi sau o reconstrucție spectaculoasă a unei capodopere coregrafice semnate de Oleg Danovski, invitând pe scena de la Constanța cele mai mari voci ale momentului și regizori de renume mondial. Acest proiect nu ar fi doar un spectacol, va fi un eveniment cultural de rezonanță globală, cu decoruri fizice impresionante combinate cu proiecții holografice și efecte speciale, care să transporte publicul într-o experiență senzorială totală, imposibil de uitat.

Dincolo de strălucirea scenei, aș folosi această oportunitate pentru a investi masiv în perfecționarea constantă a colectivului nostru, aducând la Constanța maeștri și mentori de talie internațională pentru masterclass-uri și ateliere de creație. Un buget nelimitat ne-ar permite să transformăm TNOB într-un centru de excelență unde calitatea actului artistic nu ar mai cunoaște niciun compromis tehnic sau logistic, lăsând moștenire un standard de performanță și o infrastructură care să asigure prestigiul instituției pentru următoarele decenii.

– Astăzi vorbim tot mai mult despre faptul că educația se face și prin cultură, nu doar în școală. Dacă un tânăr ajunge la maturitate fără să fi văzut niciodată un spectacol de operă sau balet, cine a pierdut: el sau instituția? Și, pornind de la această realitate, ce își propune TNOB să facă, concret, pentru a-i transforma pe elevii și studenții de astăzi în spectatorii săi de mâine?

– Consider că pierderea este una reciprocă, însă responsabilitatea revine, în primul rând, instituției, deoarece rolul nostru fundamental este de a construi punți către public, nu bariere. Dacă un tânăr ajunge la maturitate fără a interacționa cu universul liric sau coregrafic, el pierde o dimensiune esențială a sensibilității și a înțelegerii umane, însă instituția pierde însăși promisiunea viitorului ei; fără această conexiune vitală cu noile generații, opera și baletul riscă să devină forme de artă izolate, lipsite de ecoul social necesar supraviețuirii.

Pentru a transforma această realitate, TNOB își propune o strategie concretă de „deschidere a porților”, prin programe educaționale gândite să apropie tinerii de universul liric și să demonstreze că opera și baletul sunt forme de artă accesibile, vibrante și profund actuale. Vom încerca să implementăm proiecte precum „Opera pentru copii” și ateliere de inițiere, mutând actul artistic dincolo de scenă, direct în școli și universități, dar și invitând elevii în culisele teatrului pentru a descoperi magia din spatele cortinei. Ne dorim ca tinerii să înțeleagă procesul de creație prin participarea la repetiții generale și interacțiunea directă cu artiștii, realizând că fiecare spectacol este o poveste universală în care propria lor sensibilitate se poate oglindi.

Miza noastră finală este de a face cultura „dezirabilă” și accesibilă, adaptându-ne limbajul de comunicare la realitățile tehnologice și sociale ale generației actuale. Prin politici de prețuri preferențiale, abonamente dedicate studenților și utilizarea instrumentelor digitale pentru a explica povestea din spatele spectacolelor, dorim să transformăm vizita la teatru într-o obișnuință socială firească.