Reprezentanții companiei IULIUS au anunțat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Constanța, că, alături de o echipă multidisciplinară de experți de mediu, au demarat cel mai amplu proiect de bioremediere din Europa al unui investitor privat. Investiția în demersul de remediere se ridică la peste 29 de milioane de euro și reprezintă a doua etapă (după cercetările arheologice) a demersului investițional de peste 800 de milioane de euro pentru reconversia fostei platforme Oil Terminal într-un ansamblu urbanistic integrat.
Unicitatea demersului, susțin reprezentanții IULIUS, este dată de dezvoltarea unei metode și formule științifice inovatoare, special create pentru a rezolva problemele din acest sit, de amploarea arealului, care cuprinde 38 de hectare de teren industrial, dar și de faptul că procesul presupune atât remedierea solului, cât și a apei subterane din zona sitului contaminat.
„Această zonă a avut, timp de decenii, un rol istoric în dezvoltarea Constanței și a fost un motor de susținere economică. Ne propunem să transformăm acest spațiu, aflat în inima Constanței, dintr-un simbol al industriei de altădată într-un proiect de regenerare urbană, curat, modern și integrat în viața comunității, care să devină un nou pol de dezvoltare pentru oraș, din toate punctele de vedere. Cel mai important pas îl facem acum, acela de a vindeca o zonă contaminată a orașului și de a o transforma într-un proiect pentru generații, verde și cu impact în evoluția Constanței în destinație atractivă și activă întreg anul”, a spus Raluca Munteanu, Director Dezvoltare IULIUS.
Procesul de bioremediere se realizează într-o zonă apropiată de centrul orașului, cu un trecut industrial îndelungat, care a găzduit un depozit petrolier cu peste 30 de rezervoare cu produse petroliere. „Platforma nu a mai fost folosită de mai bine de zece ani, ca urmare a incompatibilității activității în centrul orașului, dar mai ales a vechimii rezervoarelor, care au fost construite în urmă cu aproape 100 de ani și pentru care remedierea tehnică nu era fezabilă. În 80 de ani de activitate, era practic imposibil ca acest teren să nu fie afectat. Partea de remediere a fost un obiectiv cheie pentru noi, iar asumarea lui de către compania IULIUS a reprezentat un argument suplimentar în dezvoltarea parteneriatului, adițional expertizei în dezvoltarea unor proiecte de regenerare urbană de amploare și cu impact concret în dezvoltarea orașelor, așa cum ne dorim să se întâmple și în Constanța. Demersul acesta este un pas important în realizarea acestui proiect și un motiv de mândrie, pentru că, astfel, terenul va putea fi valorificat în interesul comunității”, a declarat Sorin Ciutureanu, Director General Oil Terminal.
Procesul de bioremediere este unic prin metodologie și amploare. Cercetătorii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului (ICPA) București au dezvoltat o formulă originală de microorganisme naturale, selectate chiar din situl contaminat, capabile să biodegradeze hidrocarburile petroliere. Metoda amplifică procesul natural de vindecare și reduce semnificativ durata remedierii.
Etapele parcurse vor cuprinde bioremedierea solului, izolarea fizică a contaminantului și epurarea apei subterane freatice, soluțiile identificate de echipa multidisciplinară de experți fiind personalizate și bazate pe foraje de cercetare și teste de laborator. „Aplicăm tehnica îmbogățirii (n.r. enrichment technique), care permite creșterea randamentului biodegradării şi reducerea timpului necesar bioremedierii solului. Am dezvoltat o tehnologie originală, o inovație pentru Constanța, prin formula de inocul (n.r. mixul de microorganisme) introdus în solul pregătit și prin stabilirea parametrilor de mediu pentru dezvoltarea și funcționarea optimă a microorganismelor. Toate tulpinile folosite pentru crearea biopreparatelor sunt naturale, provenite din solul supus bioremedierii, nu sunt rezultatul niciunei manipulări genetice, introducerea lor în solul poluat neprezentând niciun fel de risc pentru mediu.”, explică Dr. Anca-Rovena Lăcătușu, Șef laborator în cadrul ICPA București.
Bioremedierea solului este completată de procesul de remediere a apei subterane: realizarea unei bariere hidrogeologice, prin realizarea unor foraje de pompare a apei contaminate, pomparea apei subterane într-o stație de epurare și utilizarea apei subterane tratate în scopuri diverse, sigure, cum ar fi acțiuni de curățenie sau irigare spații verzi. „Alegerea metodei ține mai mult de experiență. Suntem parte a unei companii din Germania, care se ocupă de acest gen de lucrări de vreo 60 de ani și se află în top trei în Europa în acest domeniu. Astfel, beneficiem atât de experiența unor lucrări similare sau cu terenuri contaminate cu hidrocarburi, cât și de cea a selecției lor din punct de vedere al tehnologiei de-a lungul timpului. Explicat pe scurt, pompele submersibile din foraje vor pompa apa în stația de epurare, care, treptat, va curăța apa, în principal de hidrocarburile cu care este contaminat solul”, a completat Cristian Bădoiu – Country Manager Hoelscher Wasserbau.
Totodată, la baza săpăturilor se va realiza izolarea zonei contaminate utilizând o barieră fizică – geomembrană de înaltă densitate și durabilitate – cu scopul de a stopa migrarea poluantului pe orizontală și pe adâncime.
Conform declarațiilor reprezentanților IULIUS, pentru a aplica această soluție pentru un volum foarte mare de sol contaminat, IULIUS a investit 300.000 de euro în dotarea unui laborator al ICPA cu tehnologie de ultimă generație, pentru a multiplica microorganismele selecționate. Prin această abordare, se face un pas important în remedierea terenurilor contaminate, deschizând drumul pentru aplicarea acestei tehnologii și în alte situri industriale afectate.
IULIUS a susținut dotarea unui laborator de analize chimice pentru determinarea indicatorilor de calitate Total Hidrocarburi din Petrol în cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, o investiție de aproximativ 120.000 de euro.
Finalizarea acestui proces complex de bioremediere a solului și tratare a apei subterane freatice, asigură siguranța zonei și posibilitatea de a fi dezvoltată.