Cári Tibor, despre premiile UNITER primite: “confirmări că mă aflu pe drumul bun”

Pe Cári Tibor l-am întâlnit la SEAS 2025, unde a susținut concertul „My Tango Stories”. Este a doua participare la SEAS, după ce la ediția 2024 a venit cu proiectul Folktronica Orchestra. Pianist și compozitor cu un parcurs artistic remarcabil, Cári Tibor este astăzi cel mai cunoscut autor de muzică de teatru din România. În peste două decenii de activitate, a semnat coloana sonoră a sute de spectacole, transformând sunetul într-un partener invizibil al actorilor și al poveștilor lor. Dar universul său creativ nu se oprește aici. Compune muzică de film, apreciată deja pe plan internațional, și dezvoltă proiecte în care clasicul se împletește cu jazz-ul, muzica electronică și influențe din world music. Din această alchimie a genurilor se nasc formule artistice unice, care îl plasează într-o zonă singulară a peisajului muzical românesc. Pe scenă, fie ca interpret, fie prin proiectele sale interdisciplinare, prezența lui se transformă într-o experiență întotdeauna memorabilă. 

– Sunteți prezent pe scenă, pentru a doua oară, la Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului. Cum se vede, din unghiul din care priviți dumneavoastră, evenimentul SEAS?

– Chiar vorbeam ieri cu colegii mei că mi se pare cel mai complex și cel mai greu de coordonat festival. Sunt foarte multe trupe și foarte multe zone din arta spectacolului care apar aici, de la teatru la concerte și spectacole, plus alte manifestări culturale. E răspândit în multe spații și cred că e un foarte mare câștig pentru acest oraș. Mai ales pentru că este și un oraș turistic. În general, spațiile turistice tind să ofere ceva mai degrabă comercial, dar aici Erwin Șimșensohn a reușit ceva extraordinar: aduce doar evenimente de cea mai bună calitate.

– Ați compus muzică pentru spectacole de teatru, reclame și emisiuni TV, dar și pentru filme. Știți, cu aproximație, câte lucrări însumează activitatea dvs. de până acum?

– Sunt peste 30 de filme, la care se adaugă scurtmetraje și lungmetraje. Cred că în jur de 450 de spectacole în cei 25 de ani de activitate. În ultima vreme, anual, spectacolele la care lucrez însumează un număr situat între 20 și 30.

– Toate sunt cu muzică nouă, creații de dată recentă?

– Da, toate sunt cu muzică originală. La premiere se adună peste 20 de titluri pe an. Asta înseamnă o medie de două premiere pe lună; iar luna aceasta, spre exemplu, am chiar trei.

– Când compuneți muzică pentru teatru, care sunt elementele din spectacol cu care lucrați?

– Primul element este textul, povestea, după care mă ghidez. Apoi intervine concepția regizorală, după care mă întâlnesc și cu actorii, văd cum joacă, uneori mă inspir din jocul lor. Depinde foarte mult de modul de lucru al regizorului. Sunt unii care îmi cer muzica înainte, în special la spectacole pentru copii sau la teatru-dans. De exemplu, colaborez des cu soția mea, care este coregraf-regizor. La ea, în general, nu fac muzica la momentul începerii proiectului, de multe ori mă inspir din cum construiește ea spectacolul și eu intervin la final. Mai sunt, însă, și proiecte la care furnizez muzica înainte de începerea lucrului în scenă, și atunci ea găsește inspirație în coloana sonoră compusă de mine. Modalitatea de lucru diferă de la spectacol la spectacol, dar nu acest factor primează, ci important e să fie un proces creativ bun, complet, îmbinat în cea mai potrivită variantă.

– Când lucrați la un spectacol, regizorul face imediat raport de lucru cu muzica?

– Uneori da, alteori durează. S-a întâmplat și să nu rezoneze deloc. Dar, de cele mai multe ori, am reușit să găsim vocea comună. Am avut și noroc cu unii regizori care au avut încredere în mine și m-au lăsat să fac cum simt. De obicei a fost un câștig pentru amândoi, pentru că eu mă inspir foarte mult din ceea ce observ la actori și din ceea ce se întâmplă pe scenă. Am învățat să mă adaptez și să urmăresc exact concepția regizorală și jocul actorilor.

– Cum primește publicul proiectele experimentale de muzică electronică?

– Cred că, în zilele noastre, muzica electronică este foarte prezentă și foarte importantă. Face parte din aproape toate genurile muzicale și nu poate fi ignorată. Mă interesează mult și de aceea o combin cu alte tipuri de registru acustic. Cred că, astfel, reușesc să transmit emoțiile și mesajele mai bine și mai ușor, indiferent de vârsta publicului.

– În 2024 ați câștigat al doilea premiu UNITER. Ce a adus nou în parcursul dvs. acest premiu? A schimbat ceva?

– Nu mi-a schimbat viața profesională, fundamental, cu nimic, dar aceste premii m-au făcut să mă simt și mai responsabil. Un premiu UNITER îți dă pe umeri o responsabilitate față de publicul pentru care faci muzică, față de cei care te ascultă.

– Alte beneficii? Un premiu mare înseamnă și proiecte noi?

– Uneori da, dar nu tot timpul. Pentru mine nu s-au schimbat multe lucruri, lucrez de peste 25 de ani și sunt cunoscut în lumea teatrului. Regizorii care apelează la mine știu deja de ce o fac și ce pot să le ofer. Cred însă că un astfel de premiu este foarte bun mai ales pentru cei care nu au fost încă foarte vizibili – atrage atenția și poate fi o rampă de lansare. Pentru mine, premiile UNITER au fost confirmările că mă aflu pe drumul bun. Fiecare artist se întreabă uneori dacă ceea ce face mai are valoare, mai ales într-o lume aflată în continuă schimbare. Premiul mi-a arătat că încă pot fi în pas cu cerințele actuale.

– Aveți proiecte muzicale în care combinați stiluri – de la clasic la electronic, jazz și world music. Cum faceți legătura între tradiție și inovație? Există un ingredient secret?

– Nu le gândesc prea mult. Totul depinde de inspirație. Pentru mine, o melodie îmi creează stări, mesaje, emoții. Din momentul acela, când încep să cânt, restul vine de la sine. Ingredientele se așază singure și așa le combin.

– Cum apare o piesă, e nevoie de un moment anume sau o programați?

– Lucrând. De cele mai multe ori, nu le proiectez înainte. De multe ori scriu „la comandă”, pe proiecte angajate, și atunci trebuie să mă așez la pian, să cânt și să construiesc acolo, la fața locului. Nu îmi fac planuri detaliate înainte.

– Se întâmplă să renunțați la ceva și să o luați de la capăt?

– Sigur. Și este normal. Nu întotdeauna găsești din prima direcția potrivită. Chiar dacă pare bună, uneori trebuie ajustată.

– Și când terminați o lucrare, știți că e completă?

– Uneori am semne de întrebare până la premieră, până la reacția publicului sau confirmarea actorilor. Cea mai bună confirmare este când un actor spune: „Da, asta mă ajută să-mi fac rolul.”

– Dacă ar trebui să alegeți doar trei instrumente pentru un proiect complex, care ar fi?

– Pianul, pentru că sunt pianist. Violoncelul, care cred că e cel mai apropiat de sufletul omului și acoperă toată gama emoțiilor. Și, probabil, acordeonul.

– Ce proiecte aveți în lucru acum? Am putea să ne întâlnim cu unul dintre acestea la SEAS 2026?

– Mai multe. Vreau să fac un duet cu o pianistă-compozitoare din Timișoara, iar în paralel lucrez la formarea unei trupe muzicale cu o solistă și alți câțiva tineri talentați, pentru o muzică mai dinamică și diferită. Mi-ar plăcea să revin la SEAS și în anii următori, cu proiecte noi. Am șase-șapte proiecte muzicale în desfășurare, pe zone diferite. Îmi doresc foarte mult să fac și un concert aici cu o orchestră simfonică, după experiența extraordinară pe care am avut-o recent la Târgu Mureș și Odorheiu Secuiesc.

– Cu orchestra simfonică de la Constanța?

– Da, da.

– Există un domeniu muzical în care n-ați ajuns încă și v-ar tenta să explorați?

– Da, zona de rock-metal. Cred că și acest gen poate fi adus la un nivel muzical nou, fiind o provocare foarte interesant.

– Colindele?

– Aici e altceva. Colindele sunt deja scrise, nu prea e loc de originalitate. Eu nu fac prelucrări, cu excepția unor inspirații folclorice. Consider că sunt destui muzicieni buni care fac coveruri și le las lor acest drum. Atât timp cât am inspirație, prefer să scriu muzică nouă.

– De unde vine inspirația?

– Din toate: din liniște, din agitație, din emoții, din oameni, locuri, stări. De exemplu, după ce am văzut, aici la SEAS, spectacolul ,,Richard al III-lea’’, premiat UNITER, m-am simțit atât de încărcat emoțional încât aș fi vrut imediat să mă apuc de scris, de compus. Sunt momente care îți confirmă că merită să mergi mai departe, să faci cu dăruire ceea ce faci.

– Exercițiu de imaginație: cum ar arăta lumea dacă, prin absurd, muzica ar fi interzisă?

– Mi se pare imposibil. Totul este muzică, și natura e muzică. Nu ai cum să interzici sunetul. Ar fi o tăcere totală, de neimaginat.