“Visătorul” Adei Milea – ochiul, un vehicul între două lumi

În cadrul SEAS 2023 – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului Constanța, un maraton al spectacolelor pe care Teatrul de Stat Constanța l-a susținut în vara 2023, un episod aparte a fost cel realizat de Teatrul Tineretului Piatra Neamț, prin spectacolul-concert realizat musical și regizoral de Ada Milea – “Visătorul”, după Ian McEwan (versuri – Ada Milea, scenografia – Alina Herescu, desene și animație – Paul Mureșan).

„Am mers cu autobuzul…“ sunt versurile de la bis-ul oferit pe scena constănțeană, care ţi se imprimă în memorie şi pe care le fredonezi încă multă timp după ce pleci de la spectacolul – concert “Visătorul”, realizat de Ada Milea.
Tema povestirii scrise de autorul britanic pleacă de la câteva istorioare, în centrul cărora se găsește Peter Fortune. Acest Peter este un puşti diferit un pic, el are o fantezie bogată şi poate călătorii imaginar prin locuri prin care majoritatea celorlalți nici nu știe dacă ar putea atinge cu gândul. Spectacolul ia rutinele noastre cotidiene, tipare comune trezit-mic-dejun-şcoală-serviciu până la obiceiuri, şi le croșetează la scară mare, puțin sau mai mult fantasmagoric, prin intermediul unei agende de cântece care derulează un playlist înscris cu creta pe o tablă, de pe care sunt şterse pe măsură ce melodiile se consumă sau, mai bine zis, sunt consumate.

Semințele plantate în copilărie, grădina care-ți găzduiește viața, la maturitate
“Visătorul” crează un univers micuț din care, daca scotocești, poți scoate precum un magician din joben, mai multe alte universuri din care sunt proiectate tipologii de oameni/reacții/replici/judecăți/reguli/răspunsuri stilizate în cheie comică.
Scenele sunt distinct și clar colorate în tablouri pe care le cunoaștem atât de bine… încât este ca și cum, de fapt, nu le-am mai cunoaște: copilul care le cere celorlalţi să nu fie răi pentru că așa ar începe să semene cu oamenii mari (ca și cum, adulții supradimensionează totul – bătaia din copilărie devine război, o minge lovită cu ură în capul adversarului poate să devină, cândva, o bombă atomică), motanul iubit care doarme mult și dintr-unul din somnuri uită să se mai mai trezească, secvențe care ilustrează cum cei mari le transmit copiilor, fără să fie conştienţi de asta, aproape toate fricile lor.
Modalitatea în care scena experimentează un transplant de muzică în teatru și invers poartă consacrata marcă Ada Milea. Iar atunci când spunem Ada Milea știm că fantezia este la ea acasă, banalul se transformă în stridențe bizare care ne sar în ochi și ni se așează pe ei precum niște lentile de contact prin care lumea se vede altfel iar lumina chiar desface curcubee din care fiecare privitor își selectează, singur, culoarea pe care o dorește, care i se potrivește.

Un pian micuț, ascuns într-o lingură
Coloana sonoră a spectacolului este asigurată de „instrumente“ originale, majoritatea total neobişnuite: o răzătoare metalică de bucătărie, perii de frecat podelele, jucării chițăitoare pentru animalele de companie, un tel de bătut prăjituri, jucării cu sunete, un capac de oală, de fapt… orice obiect din vecinătate care poate avea o calitate acustică.
Distribuţia este cu adevărat adorabilă, toți interpreții cântă și joacă dovedind o naturaleţe şi o poftă clară de joc evidente, explozive. Vocalitatea colorată și sprințară, dinamica unor posturi mereu în mișcare şi mimica expresivă sunt îmbinate perfect. Personajele sunt simpatice chiar dacă uneori sunt caricaturizate, căci ironia folosită este duioasă și caldă, în universal copilăriei niciun balaur nu îl înghite pe altul.
Se observă clar că inventivitatea Adei Milea şi talentul fiecărui actor ales s-au stimulat reciproc, fiind vizibile bucuria de-a fi lucrat împreună.
Spiritul în care este gândit, elaborat și prezentat spectacolul este nonconformist, nu sunt reguli dar totul e perfect logic, simplitatea naște capodopere iar soluţiile la îndemână par și cele mai ingenioase, capabile să salveze orice situație și chiar lumea, dacă este necesar.
Povestea lui Peter Fortune este derulată şi video (desenele animate ale lui Paul Mureşan), pe un ecran așezat în fundal, ceea ce face ca nivelul vizualităţii scenice să redimensioneze tot tabloul oferit publicului.
Miezul spectacolului, în jurul căruia crește tot întregul, îl reprezintă copilul şi fantezia sa nemărginită de vreo limită, iar motorul care duce spectacolul spre un epilog este dat de transformarea acestui copil, evoluţia de la puştiul năuc la adolescentul atins de prima dragoste. Poezia râde în hohote și plânge tot în hohote.
Ada Milea este un savant care scapă din laborator experimente în care fantezia pune monopol și spectatorul descoperă cât de mică este lumea de dinafară și cât de multe culori necunoscute, dimensiuni noi și mișcări perpetue sunt în lumile dinăuntrul său.