Nervos, functionarul statea

In ultimele luni, bugetarii, pe care cel mai usor ii percepem in persoana functionarului de care ne ciocnim pe la diversele ghisee unde ne duc drumurile de cetateni platitori de taxe, impozite sau cautatori de acte trebuincioase la cele lumesti, sunt aratati cu degetul in piata publica si asezati la stalpul infamiei. Fara sa fi fost legat vreodata de o asemenea postura, am lucrat la privat de cand ma stiu, am simtit, deseori, nevoia sa-i apar. Nu poti sa terfelesti oameni care n-au furat, n-au dat in cap, doar si-au gasit un loc de munca, in conformitate cu legile statului. Nu e de acceptat oprobiul public, in situatia in care cei mai multi dintre acesti functionari au salarii mici-mititele.

Exista insa, amanunte care reusesc sa te scoata din sarite, care nu s-au corijat in multe locuri, chiar daca presa ori cetateanul de rand au atras atentia asupra lor. Ca, de exemplu, ferestruica ghiseului unde trebuie sa te inconvoi, sa te apleci de mijloc, capatand pozitia standard a milogului, ca sa intrebi sau sa platesti ceva. Exemplul asta exista, inca, la casieria unde se platesc nu stiu ce taxe pentru pasapoarte. Un birou nu prea mare unde, ieri, sedeau, oarecum inghesuite, doua doamne, una plinuta si una blond-plinuta.

Amanunt ajutator, prin acea zona imi aminteam ca, pe vremuri, se eliberau caziere fiscale. Cum n-am nimerit, fiindca nu ne scoatem in fiecare zi un cazier fiscal, m-a pus diavolul sa incerc a intreba pe respectivele doamne unde s-a mutat serviciul respectiv.

Am adoptat pozitia milogului, descrisa mai sus, si…

– Buna ziua, zic. Nu va suparati, vreau sa solicit eliberarea unui cazier fiscal si stiam ca pe aici era ghiseul care se ocupa de asa ceva. Dar, nu-l mai vad, aveti idee unde s-a mutat? intreb politicos-aplecat.
– Nu vezi, dom’le, ce e aici?, se stropseste brusc la mine cucoana plinuta. E casierie pentru pasapoarte.
– Vad, doamna, dar stiam ca pe aici e locul si m-am gandit sa va intreb, poate stiti dumneavoastra, continui, la fel de politicos, ca ala care cauta o informatie, nu cearta.
– De ce ne deranjezi, dom’le? sare si blond-plinuta, care statea la birou, unde facea …nimic. Intreaba la informatii, ce ne intrebi pe noi?!
– Nu va suparati pe mine, dar si biroul de informatii parca tot pe aici era, dar… dau eu din umeri neputiincios.
– Hai, dom’le, ca e unul cat capul la intrare, nu mai deranja oamenii, se otareste in continuare blond-plinuta, plina de artag, cu vocea in crestere pe portativ.
– Iertati-ma, dar nu l-am vazut, incerc sa ma scuz, ca un dobitoc.
– Uitati-va mai bine si nu ne mai deranjati, mai sare o data la mine individa.
– Dar de ce va suparati asa, intreb, doar v-am vorbit frumos?!
– Hai, dom’le… zice si flutura din mana.
– Pai, poate ar fi bine sa va dea Boc afara, ca sa nu va mai deranjez niciodata! mi-a iesit automat pe gura saritura mustarului, gandindu-ma la promisiunile de concediere a sute de mii de functionari.

Cam asta a fost dialogul. Dupa asa ceva, ti se cam pune pata pe functionarii statului, nu? Si pe fereastra aia unde trebuie sa stai aplecat, umil, desi platesti taxe cu amandoua mainile.

In fine, problema s-a rezolvat usor, la un ghiseu al relatiilor cu cetateanul al Consiliului judetean, unde o doamna a zambit si mi-a spus ca serviciul meu s-a mutat undeva pe IG Duca si mi-a indicat exact unde. In zece secunde. Zece secunde de dialog normal, intre doi oameni, unul care nu stie si unul care stie si te poate ajuta, fara sa-ti zica ceva de ma-ta.

Material publicat in editia de astazi a cotidianului Jurnal de Constanta.